Andi Vasluianu: “Mi-a fost ruşine mult timp să vorbesc despre asta!”

  • 17.03.2017
  • ● Vizualizări: 967

Este unul dintre cei mai apreciaţi tineri actori români, cu peste o sută de roluri la activ şi numeroase premii, dar recunoaşte că a făcut şi mici greşeli, care l-au costat destul de scump. Andi Vasluianu vorbeşte duminica aceasta, de la ora 13:00, la “Dincolo de aparenţe”, despre rolul care l-a afectat şi după mai bine de jumătate de an după încheierea spectacolului.

“Am avut atacuri de panică după un personaj din “Din viaţa insectelor”, în regia lui Victor Ioan Frunză. Am avut vreo şase luni de panici, pentru că am făcut o greşeală, m-am băgat mai mult decât ar fi trebuit în sosul ăla!”, îi va povesti Andi Florentinei. “M-am cam luptat cu asta. Nu prea mai puteam să adorm de frică. A apărut dintr-o data un atac de panică şi nu am ştiut ce să fac. Mi-a fost ruşine mult timp să vorbesc despre asta!”, va mai completa îndrăgitul actor.

            Despre carieră, viaţa de familie, dar şi despre momentele jenante din viaţa sa, Andi Vasluianu vorbeşte deschis duminica aceasta, de la ora 13:00, în cea mai nouă ediţie “Dincolo de aparenţe”, de la Antena Stars.

 

Comentarii
ABONARE