Antonia, cu mama la filmări: ”Atmosfera e foarte cool”

De: Cristiana Trifu / 22.03.2018, 14:30
Antonia, cu mama la filmări: ”Atmosfera  e foarte cool
Mama Antoniei i-a făcut artistei o surpriză şi a vizitat-o pe platoul ”The Four – Cei 4”, emisiune care va începe pe 31 martie, de la ora 20.00, la Antena1.

Denise Iacobescu, mama Antoniei, a mers zilele trecute în vizită la filmările ”The Four – Cei 4” pentru a-i face o surpriză fiicei sale. ”E prima zi în care reuşesc să ajung, am tot încercat să vin la fiica mea, dar am fost cu cei mici până acum, am avut grijă de ei. Mă bucur pentru Antonia, e o experienţă nouă pentru ea. Avea puţin emoţii, când m-a anunţat că va fi jurat era foarte entuziasmată, e ceva constructiv pentru ea”, ne-a povestit Denise Iacobescu.

De altfel, mama Antoniei a avut ocazia să îi cunoască şi pe ceilalţi trei juraţi şi chiar şi-a făcut o poză alături de Carla’s Dreams. ”Atmosfera la filmări e foarte cool, fiecare jurat are personalitatea lui, concurenţii la fel. Uneori se întâmplă să fie totul previzibil, cumva ştii la ce să te aştepţi în astfel de competiţii, dar acesta este diferit de restul show-urilor. I-am cunoscut şi pe colegii juraţi ai Antoniei, Carla’s Dreams e un tip mai calculat, mai retras, gândeşte totul înainte, iar Cheloo e foarte haios, are stilul lui”, a mai spus mama Antonie.

Şi cum în ultima lună o răceală a ţinut-o mai mult în casă, Denise a profitat de ocazie pentru a-şi răsfăţa fiica, astfel că i-a adus şi o gustare şi a avut grijă să mănânce într-o pauză de filmare.
Doi 31 martie, de la ora 20.00, la Antena 1, telespectatorii îi vor putea cunoaşte pe ”Cei 4” aleşi de către juraţii ”The Four – Cei 4”. Fiecare dintre ”Cei 4” are o vastă experienţă în muzică şi nu este străin de scenele mari din România. Tocmai de aceea, juraţii Antonia, Feli, Carla’s Dreams şi Cheloo au decis că ei merită să ocupe scaunele rezervate pentru ”The Four – Cei 4”, însă în fiecare ediţie aceştia trebuie să lupte pentru a-şi păstra locul.

Macanache, cel care va urca pe scena ”The Four – Cei 4” în calitate de prezentator, le reaminteşte concurenţilor că în fiecare ediţie lupta se dă pe loc, astfel că noua provocare a emisiunii va fi, întocmai ca în industria muzicală, ca cei aleşi să îşi păstreze locul deja câştigat şi să devină mai buni de la o săptămână la alta!

Astfel, începând cu data de 31 martie, de la ora 20.00, la Antena 1, Cei 4 vor fi pregătiţi să lupte în fiecare ediţie cu challengerii care vor încerca mai întâi să convingă juriul că merită să primească şansa de a se duela.
Fiecare challenger care obţine toate cele patru voturi ale juriului poate alege un artist din Cei 4 să îl provoace la duel. Astfel, fiecare va interpreta o nouă piesă, iar de această dată, publicul din sală este cel care decide câştigătorul, votând prin intermediul aplicaţiei ”The Four – Cei 4”.