Dana Rogoz e în culmea fericirii! Dezvăluire neaşteptată

De: Alexandra Necsoiu / 07.07.2017, 12:23
Dana Rogoz e în culmea fericirii! Dezvăluire neaşteptată
Dana Rogoz trăieşte cele mai frumoase momente.
După ani de zile în care s-a ocupat de blogul personal, dar şi de afacerea ei, fosta prezentatoare TV va avea un nou job. Recent, Dana Rogoz a dezvăluit că începând cu luna august a acestui an va avea o emisiune la un post de radio, unde va lucra alături de Andrei Huţuleac.
“Îmi place postul şi îl ascult de mulţi ani, iar acesta evident că a fost unul dintre motivele pentru care m-am alăturat echipei. Îmi place pentru că e un teatru al actorilor, pentru că atunci când îl ascult parcă sunt alături de ei într-o cabina a unui teatru, înainte de a începe un spectacol, adică în spaţiul în care se fac cele mai mari destăinuiri. Căci aşa mi se pare mie că e radioul. Un spaţiu care te provoacă să fii sincer. Invitaţia a venit din partea lui Andrei, care crede, la fel ca mine, că vom face echipa bună. Suntem amândoi actori, dar în acelaşi timp suntem firi diferite, şi în felul acesta ne vom sprijini şi completa reciproc. Ce mai, abia aştept să ne auzim de acum înainte vineri dimineaţa”, a spus Dana Rogoz.