Drama Magdei Catone: ”A fost ca o penitenţă pentru mine, timp de 13 ani”

De: Cristiana Trifu / 11.01.2018, 11:33
Drama Magdei Catone: ”A fost ca o penitenţă pentru mine, timp de 13 ani”
Actriţa Magda Catone a acceptat să treacă ”Dincolo de aparenţe” şi a povestit despre perioada lungă şi dificilă de timp în care şi-a dorit din toată inima să devină mamă.

Magda Catone consideră că un copil este rodul dragostei şi menirea unei femei în viaţă. Tocmai din acest motiv actriţa susţine că a simţit o reală povară în anii mulţi în care a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a aduce pe lume un copil.

”Cred că este menirea femeii să aducă un copil pe lume.  A fost ca o penitenţă pentru mine, timp de 13 ani. Am făcut şi tratamente. În momentul în care am rămas însărcinată am început să merg mai lin în cariera mea. La 4 luni de sarcină m-am oprit, n-am mai jucat. Cred că merită să ai grijă în timpul sarcinii la ce mănânci, la cum trăieşti, pentru că o viaţă întreagă vei avea asta în faţă”, spune Magda Catone în cadrul emisiunii ”Dincolo de aparenţe” de la Antena Stars.