După 30 de ani, Meg Ryan revine într-un serial TV. Cum arată acum? - FOTO

Meg Ryan a semnat contractul pentru a juca un rol principal într-un serial de comedie produs de Epix, au confirmat surse pentru revista Variety. Vedeta hollywoodiană se înscrie în lista actorilor de film care decid să joace în seriale de televiziune, printre care Julia Roberts şi Meryl Streep.

Seria ale cărei episoade vor avea durata de o jumătate de oră va fi scrisă de Brad Hall şi se anunţă drept o adaptare pentru televiziune a scurtmetrajului său "Picture Paris". Serialul de comedie va purta acelaşi titlu precum scurtmetrajul în care protagonistă a fost actriţa Julia Louis-Dreyfus, soţia lui Brad Hall, şi va spune povestea unei femei din Statele Unite, care locuieşte în provicie şi decide să călătorească la Paris. alături de soţul său. Călătoria nu va fi precum în visurile sale şi nu va decurge după cum a anticipat.

Operatiile au distrus-o! Meg Ryan este de nerecunoscut

Hall va scrie scenariul şi va regiza serialul de televiziune, scrie mediafax.ro.

Deşi a apărut drept guest star în mai multe show-uri de televiziune, precum "Web Therapy", acesta va fi primul rol al lui Meg Ryan în televiziune, după o pauză de mai bine de 30 de ani. Vestea că Meg Ryan a decis să apară pe micile ecrane vine la scurtă vreme după ce Julia Roberts a semnat primul contract pentru un serial de televiziune din întreaga carieră. Totodată, Meryl Streep, Julianne Moore, Robert DeNiro, Jonah Hill şo Emma Stone lucrează pentru proiecte în televiziune, ce vor fi difuzate fie pe posturile clasice, fie pe serviciile de streaming.

Meg Ryan, pe numele său real Margaret Mary Emily Anne Hyra, născută pe 19 noiembrie 1961, este o actriţă americană, devenită celebră datorită rolurilor din comediile romantice în care a fost distribuită în anii '90. Cinci din aceste filme - "Când Harry o întâlneşte pe Sally", "Nopţi albe în Seattle", "Un sărut de milioane", "Îngerul păzitor" şi "Mesaj pentru tine" - au avut încasări totale de peste 870 de millioane de dolari pe plan mondial. Ryan a fost de trei ori nominalizată la premiile Globul de Aur, pentru rolurile din filmele "Când Harry o întâlneşte pe Sally", "Nopţi albe în Seattle" şi "Mesaj pentru tine", în ultimele două jucând alături de Tom Hanks. De asemenea, Meg Ryan şi Tom Hanks au mai jucat împreună în comedia romantică "Joe împotriva vulcanului" (1990), de John Patrick Shanley.

Foto Hepta
 

Galerie foto

Comentarii
CELE MAI CITITE ŞTIRI
ABONARE