Mihai Găinuşă, amintiri de la Revoluţie, la Radio 21

Apropo.ro / 17.12.2014, 14:13
Mihai Găinuşă, amintiri de la Revoluţie, la Radio 21
În urmă cu 25 de ani, Mihai Găinuşă se număra printre militarii patriei, pregătit în orice moment să fie la datorie.
Cusurgiul de la Radio 21 îşi aminteşte că în ziua în care a început Revoluţia se afla în permisie şi a fost sunat să se pezinte de urgenţă la unitate. 
 
“Fusesem luat în armată, în septembrie. Am fost luat cu forţa, tuns, frezat, aranjat… Pe 16 decembrie 1989 eram într-o permisie şi, la un moment dat, primesc un telefon de la unitate şi sunt chemat să mă prezint de urgenţă. Tata era şi el ofiţer atunci, aşa că ne-am prezentat amândoi la unităţile noastre”, a povestit Mişu la matinalul Cusurgiii.
 
Habar nu avea ce urma să se întâmple. S-a urcat în tren şi a luat drumul Ploieştiului, acolo unde făcea armata. 
 
 
 
 
“Când am ajuns la unitate, colegii mei erau prin tufişuri. I-am întrebat ce fac şi mi-au spus că a început războiul”, a continuat Găinuşă. 
 
Cusurgiul a fost trimis să-şi ia echipamentul şi să se alăture celorlalţi soldaţi. “Ia uite mă, ce baftă am avut, fac şi eu o dată armata şi atunci prind război”, a concluzionat Mihai Găinuşă.
 
Colega Marina Neagu l-a ascultat cu mare atenţie, pentru că pe vremea când Mişu era în “război”, ea nici măcar nu se născuse.
 
„Eu venisem de la discotecă. Eram cam obosit”, a spus Codruţ Kegheş, spre amuzamentul colegilor săi Cusurgii.