O ţii minte pe Mc Anuryh de la „Insula Iubirii”? – FOTO

De: Alexandra Necsoiu / 18.07.2017, 10:49
O ţii minte pe Mc Anuryh de la
Telespectatorii Antena 1 au văzut-o în rol de ispită în cel de-al treilea sezon al emisiunii „Insula iubirii”. Anuryh, cea care s-a apropiat de Robert şi care a părăsit insula episodul trecut este cunoscută în domeniul muzical, în calitate de MC. Mai mult, frumoasa brunetă are în prezent multe proiecte în derulare.

Printre cele mai recent lansate se numără şi colaborarea cu Fly Project pentru piesa „Get Wet” care a fost pentru Anuryh o surpriză foarte plăcută şi un vis împlinit. „Eu şi Tudor suntem prieteni pe Facebook şi acolo el a văzut câteva clipuri cu mine în care cânt rap. Am fost foarte surprinsă şi bucuroasă atunci când am primit mesajul magic din partea lui în care îmi scria despre colaborare. M-am bucurat foarte mult pentru că am fost fană înfocată Fly Project şi, la  15 ani, am şi dat casting să fiu dansatoarea lor :)) Nebănuite sunt căile Domnului”, povesteşte Anuryh, căreia i-a plăcut foarte mult piesa atunci când a ascultat-o.

Ea spune că mai pregăteşte câteva surprize fanilor ei, pentru că ”în viitorul foarte apropiat urmează colaborări foarte tari şi un stil nou pe care am să îl voi aborda şi, în plus, mi-am deschis şi un magazin de haine şi accesorii online, , adăugă Anuryh, care se bucură că în această perioadă este atât de ocupată şi munceşte foarte mult. Însă este de părere că cei mai importanţi sunt oamenii de lângă tine. „Contează foarte mult cei care îţi stau alături, pentru că noi suntem o echipă,  Big Up Music şi multe i se datorează lui Boier Bibescu, care şi el lucrează aproape non stop. Aşadar, staţi cu ochii pe noi, pentru că avem multe lucruri bune de venit! BE ZEN!”, încheie vedeta.