Premierele săptămânii în cinema – “Hercules“ şi “Mea Culpa”

De: Cătălina Matei / 24.07.2014, 12:39
Premierele săptămânii în cinema – “Hercules“ şi “Mea Culpa”
Fiul lui Zeus şi al reginei Alcmene ia cu asalta toate cinematografele în acest weekend, căci ”Hercules” are premiera pe 25 iulie. O premieră extrem de aşteptată de către admiratorii Irinei Shayk, care va apărea în câteva scene doar în costumul Evei. Iar pentru pasionaţii de acţiune şi suspans, există varianta thriller-ului ” Mea culpa”, în care un fost poliţist luptă pentru viaţa fiului său.

Hercules

Răufăcători de neimaginat vor testa puterea mitică a lui Hercules, în viziunea îndrăzneaţă a regizorului Brett Ratner asupra unuia dintre cei mai importanţi eroi de acţiune ai tuturor vremurilor.

Chinuit de amintirea unui păcat din trecut, Hercule devine mercenar. Alături de cinci camarazi devotaţi, porneşte spre vechea Grecie punându-se în slujba celor bogaţi şi folosindu-se de reputaţia sa legendară pentru a-şi intimida duşmanii. Dar când mărinimosul conducător al Traciei şi fiica sa îi cer ajutorul pentru a învinge un sălbatic şi înspăimântător comandat militar, Hercule vede în asta o ocazie de face ca binele să triumfe şi dreptatea să iasă la iveală… el trebuie să redevină eroul de altădată… trebuie să se ridice la nivelul propriei legende… trebuie să fie Hercule.

Titlu original: Hercules. Regia: Brett Ratner. Cu: Dwayne Johnson, John Hurt, Ian McShane, Irina Shayk. Distribuit de Forum Film România.

 

Mea culpa

Poliţişti în Toulon, Simon şi Franck sărbătoresc sfârşitul unei misiuni. La întoarcerea spre casă se ciocnesc de o maşină. Bilanţ: două victime dintre care un copil. Franck iese nevătămat. Simon, care era la volan şi băuse, iese grav rănit. Va pierde totul. Viaţa de familie. Slujba de poliţist.

Şase ani mai târziu, divorţat de soţia lui Alice, Simon are o slujbă măruntă şi se chinuie să-şi îndeplinească rolul de tată faţă de fiul lui, Théo care a împlinit deja 9 ani. Franck, tot poliţist, veghează de la distanţă asupra lui. În timpul unei coride, micuţul Théo va fi, fără voia lui, martorul unei reglări de conturi mafiote. Foarte curând, viaţa sa este ameninţată. Simon va face totul pentru a-şi proteja fiul şi a-i găsi pe urmăritori, cu ajutorul fostului lui partener, Franck.

Titlu original: Mea culpa. Regia: Fred Cavayé. Cu: Vincent Lindon, Gilles Lellouche, Nadine Labaki. Distribuit de Odeon Cineplex.