Program special pentru 1 decembrie, la PRO TV

De: Nicoleta Nicolae / 01.12.2015, 07:00
Program special pentru 1 decembrie, la PRO TV
România îşi va începe ziua de 1 decembrie cu o ediţie specială Ştirile PRO TV.

De la 7 dimineaţa, timp de şase ore, echipa ştirilor va prezenta subiecte şi poveşti interesante, demne de urmat de fiecare dintre noi.

De la ora 13:00, urmează o ediţie specială a emisiunii Ce spun românii, în care echipele Ferma Vedetelor şi Sunt celebru, scoate-mă de aici! se vor lupta să câştige o sumă cât mai mare de bani, pe care o vor dona către o cauză socială. La ora 14:00, filmul Aventurile lui TinTin: Secretul Licornului va aduce aventura în casele românilor, iar ediţia specială La Măruţă, care va începe la 16:15, vine cu o confruntare de zile mari între munteni, moldoveni şi ardeleni!

Ştirile PRO TV se întorc la ora 19:00, iar de la 20:30, muzica ne uneşte în sărbătoare! Vocea României va răsuna în toată ţara, într-o ediţie specială pentru Ziua Naţională a României şi a PRO TV.