Robert Downey Jr. a plătit peste 10.000 de dolari cauţiune pentru fiul său

De: Cătălina Matei / 01.07.2014, 10:04
Robert Downey Jr. a plătit peste 10.000 de dolari cauţiune pentru fiul său
Veste proastă pentru actorul american! Indio Downey, fiul său, a fost reţinut de poliţia americană duminică, în West Hollywood, California, fiind suspectat de posesie de cocaină.

Indio, fiul lui Robert Downey Jr. şi al fostei sale soţii, actriţa Deborah Falconer, era pasager într-o maşină care a fost oprită de poliţie, în momentul în care asupra lui s-a găsit cocaină, în urma unei percheziţii, potrivit site-ului tmz.com.

Indio, în vârstă de 20 de ani, a fost arestat şi transportat la sediul unei unităţi de poliţie locale, unde a fost reţinut pentru posesie de droguri. Tânărul a fost eliberat luni dimineaţă, cauţiunea fiind fixată la suma de 10.250 de dolari, informează Mediafax.

Robert Downey Jr., la rândul său, a avut mari probleme cauzate de dependenţa de droguri şi de alcool, în urmă cu 20 de ani. În acea perioadă, starul american a fost internat de multe ori în clinici de dezintoxicare, dar a ajuns şi de câteva ori în arestul poliţiei şi chiar la închisoare.

 Foto: Splash News