S-au cunoscut pe Facebook şi îşi unesc destinele la ”Nuntă cu scântei”

De: Cristiana Trifu / 13.09.2017, 10:33
S-au cunoscut pe Facebook şi îşi unesc destinele la ”Nuntă cu scântei”
O poveste de dragoste reală începută în lumea virtuală, asta trăiesc Ionela şi Andrei, cuplul care a decis să-şi oficializeze relaţia la ”Nuntă cu scântei”, show difuzat de luni până sâmbătă, de la ora 14.00, numai la Antena 1.

Ionela şi Andrei s-au cunoscut pe reţelele de socilizare şi s-au întâlnit prima dată când ea a venit la facultate, în Bucureşti. Un incident legat de cazare a adus-o din prima noapte în casa lui şi de atunci au fost de nedespărţit.  Acum, cei doi au decis să-şi unească destinele şi au vrut să facă acest lucru în cadrul show-ului ”Nuntă cu scântei” de la Antena 1.

Povestea Ionelei este una emoţionantă, ea a fost lăsată la bunici de către mama ei, care locuieşte de mai bine de 15 ani la Paris, unde şi-a refăcut viaţa, s-a căsătorit şi a mai dat naştere unui băiat. Maria, mama Ionelei, consideră că nunta fiicei sale este un prilej pentru a se apropia din nou de aceasta.

Pe de altă parte, cealaltă Marie, mama mirelui, locuieşte alături de copii, le ştie dorinţele, le cunoaşte gusturile, asa că ea reuşeşte să câştige titlul de mamă şefă în organizarea nunţii cu scântei. 

Cum va arăta nunta organizată de soacra mare, prin ce emoţii vor trece mirii şi familiile lor, dar şi ce tradiţii vor respecta, telespectatorii Antena 1, pot vedea miercuri, 13 septembrie, de la ora 14.00, numai la Antena 1.