Selena Gomez, diagnosticată cu o boală fără tratament. „Am făcut chimioterapie”

De: Nicoleta Nicolae / 08.10.2015, 08:39
Selena Gomez, diagnosticată cu o boală fără tratament.
Zvonurile că artista s-ar fi confruntat cu o afecţiune autoimună au apărut acum doi ani. Cu toate acestea, Selena nu s-a plâns niciodată, în presă, de probleme de sănătate.

Acum, Selena Gomez (23 de ani) a vorbit pentru prima oară despre lupta ei cu boala autoimună.

„Am fost diagnostică cu lupus şi am făcut chimioterapie. Asta am făcut în timpul pauzei pe care am luat-o”, referindu-se la perioada de la sfârşitul anului 2013 şi începutul lui 2014, când cântăreaţa a anulat turneul său în Asia şi Australia.
Pe atunci, a apărut vestea că Selena s-ar fi internat la dezintoxicare, pentru a se trata în urma abuzului de substanţe euforice.
În realitate, Gomez făcea chimioterapie pentru a trata boala.
„Îmi doream atât de tara să spun: voi, oameni buni, nici nu aveţi idee. Fac chimioterapie. Sunteţi nişte nemernici. M-am închis în mine până mi-am recăpătat încrederea în mine”, a declarat ea pentru Billboard.

Lupusul este o boală cronică ce se caracterizează printr-o inflamaţie puternică dată de o boală autoimună. Lupusul poate deteriora orice parte a organismului, în special pielea şi organele interne.

Din nefericire, până acum, nu a fost descoperit un tratament care să vindece lupusul. Medicaţia şi stilul de viaţă pot controla simptomele şi pot preveni acutizările.