Stă bine cu adrenalina! Ramona Bădescu vrea permis de motor

Apropo.ro / 31.08.2014, 09:00
Stă bine cu adrenalina! Ramona Bădescu vrea permis de motor
A declarat mereu că îşi doreşte un Aston Martin, a condus cele mai râvnite maşini, adevărate “bijuterii” pe patru roţi, iar acum cochetează cu ideea de a-şi lua permisul pentru motor.
Ramona Bădescu  se gândeşte din ce în ce mai serios să-şi achiziţioneze o motocicletă pe măsura ei, care i-ar fi utilă pentru traficul aglomerat şi străduţele înguste din Roma, Italia, acolo unde locuieşte de 25 de ani.
 
Foto: Arhiva personală
 
Foto: Arhiva personală
 
Recent, vedeta a pozat provocator pe motorul unor prieteni şi s-a arătat interesată să facă o astfel de achiziţie pe viitor. Modelul îl va alege la sfatul unor persoane avizate în domeniu, poate doar şcoala pentru obţinerea permisului  de motor i-ar da ceva bătăi de cap, din cauza faptului că în această perioadă Ramona Bădescu este extrem de ocupată, având mai multe angajamente profesionale de nerefuzat şi nu are timp să înveţe pentru examen. Pentru această toamnă, actriţa pregăteşte câteva surprize fanilor săi.