Stevie Wonder: La 64 de ani are al nouălea copil!

Apropo.ro / 18.12.2014, 16:32
Stevie Wonder: La 64 de ani are al nouălea copil!
Cântăreţul Stevie Wonder a devenit tată pentru a noua oară. Iubita sa a născut o fetiţă.

Cântăreţul american Stevie Wonder a devenit, la 64 de ani, tată pentru a noua oară. Iubita artistului, Tomeeka Robyn Bracy, a născut o fetiţă pe nume Nia, care înseamnă „scop”. Numele este unul dintre cele şapte principii ale Kwanzaa, o sărbătoare afro-americană celebrată la sfârşitul lunii decembrie, scrie Mediafax

Micuţa Nia este al doilea copil al cuplului, primul fiind născut anul trecut.

Steven Wonder, în vârstă de 64 de ani, are alţi şapte copii din relaţii anterioare, inclusiv doi fii cu cea de-a doua soţie, creatoarea de modă Kai Millard Morris, de care a divorţat în anul 2012. Legendarul cântăreţ a mai fost căsătorit cu cântăreaţa Syreeta Wright, în perioada 1970 şi 1972.