6 moduri mai puţin cunoscute prin care să alegi hotelul perfect pentru vacanţă

De: Alexandra Necsoiu / 18.07.2017, 16:53
6 moduri mai puţin cunoscute prin care să alegi hotelul perfect pentru vacanţă
Fiecare călător care se implică în planificarea propriei excursii este ghidat de preferinţe personale atunci când alege hotelul la care se cazează. Fanii relaxării tradiţionale aleg opţiunile clasice, în timp ce iubitorii de experienţe noi sunt gata să încerce opţiuni mai puţin familiare. În lupta pentru simpatia turiştilor, chiar şi hotelurile mai puţin obişnuite – pe stânci sau sub apă, din gheaţă sau din nisip – devin uniforme, dacă nu la preţ, atunci la confort. Principalul factor în alegerea unui hotel este pentru 54% dintre români preţul, conform momondo.ro. În acelaşi timp, românii nu sunt dispuşi să renunţe la condiţii confortabile: 19% au admis că se aşteaptă la un serviciu de nivel înalt din partea personalului hotelului. Pe baza acestor criterii ne formăm imaginea de ansamblu asupra concediului, prin urmare merită să alegem în mod conştient unde ne cazăm şi, astfel, să eliminăm eventualele nemulţumiri.
1. Nu lua decizii doar pe baza numărului de stele
Contrar concepţiei greşit răspândite la scară largă, nu există o clasificare standard a hotelurilor pe bază de stele. În unele ţări a fost adoptat acelaşi standard, în altele parametrii de evaluare pot diferi pentru fiecare regiune în parte. Nu are rost să compari un hotel de trei stele din Stockholm cu unul din Santiago. În mod oficial, ambele pot atinge nivelul declarat, însă diferenţele dintre standardele de clasificare adoptate în Suedia şi cele adoptate în Chile nu pot fi comparate. Cu toate acestea, nu merită să ignori complet acest criteriu de clasificare, deoarece te va ajuta să ai o idee despre cum să departajezi hotelurile din aceeaşi ţară. 
 
2. Stabileşte lista cu priorităţi 
Atunci când alegi un hotel este important să prioritizezi. În sezonul de vârf nu trebuie să contezi pe oferte speciale, dar vremea bună s-ar putea să te intereseze şi în extrasezon. În perioada sărbătorilor sau carnavalurilor, chiar şi camerele de tip standard pot avea un preţ ridicat, iar în zilele lucrătoare costul lor este cu siguranţă mai scăzut. Dacă scopul călătoriei tale este o plimbare prin Veneţia, mai degrabă decât vizitarea carnavalului veneţian, gândeşte-te de două ori dacă merită să plăteşti pentru anumite date. Cât de precis stabileşti priorităţile depinde nu numai de alegerea hotelului, ci şi de ideea generală despre vacanţa pe care ţi-o doreşti.
 
3. Compară toate criteriile
Ca să porneşti în căutarea unui hotel, resursele puse la dispoziţie de un motor de căutare îţi pot fi de mare ajutor. În primul rând, acesta îţi va permite să compari propuneri specifice de hotel, în funcţie de criteriile de căutare pe care le urmăreşti – perioada de şedere, intervalul de costuri, locaţia. În al doilea rând, un motor de căutare afişează instantaneu alte informaţii esenţiale pe care utilizatorul s-ar putea să nu aibă timp suficient să le obţină în mod independent. În cele din urmă, pe măsură ce te apropii de perioada şederii tale, unele site-uri ale hotelurilor ar putea alege să crească preţurile, în timp ce altele ar putea decide să ofere reduceri mai mari pentru a scăpa de inventar. Folosirea unui motor de căutare care compară ofertele de la diferiţi furnizori îţi permite să rezervi aceeaşi cameră la un preţ mai bun.
 
4. Atenţie la comentariile lăsate de vizitatori
Un studiu realizat de momondo.ro în 2017 a arătat faptul că 26% dintre călătorii români iau în considerare recenziile hotelului. Ca regulă, observaţiile mai mult obiective sunt publicate pe reţelele unor terţe părţi mai degrabă decât pe site-ul hotelurilor. În acest caz, comentariile cu fotografii şi informaţiile actualizate despre opţiunile disponibile din cadrul hotelului sunt deosebit de valoroase. Opiniile vizitatorilor pot diferi semnificativ una de cealaltă, dar, în acelaşi timp, conţin informaţii esenţiale (meniul pentru micul dejun, traficul de internet al conexiunii Wi-Fi). Pe site-urile specializate poţi găsi şi alte recomandări foarte utile. De exemplu, dacă hotelul este într-adevăr situat „într-o zonă verde liniştită, în imediata vecinătate a muzeului” sau dacă sunt în derulare lucrări sau reparaţii stradale sub fereastra camerei tale, informaţii pe care site-ul oficial al hotelului este puţin probabil să le raporteze.
 
5. Află care sunt serviciile gratuite
Chiar şi în cadrul categoriei de preţ afişate, lista serviciilor incluse în costul cazării poate varia. Adesea, în specificul hotelului intră anumite bonusuri pentru vizitatori (de exemplu, consumaţie gratuită la barul de pe acoperiş) sau în momentul înregistrării există oferte speciale (camera de tip lux la preţul celei de tip standard). Merită să pierzi ocazia de a lua micul dejun sau de a te conecta la internet în mod gratuit? Evident că nu. Prin urmare, merită să alegi hotelul care oferă o gamă mai largă de oportunităţi pentru aceiaşi bani.
 
6. Schimbarea deciziei în ultimul moment
Opţiunea de rezervare cu posibilitatea rambursării costurilor este de obicei cu 5-10% mai scumpă decât rezervarea standard, dar datorită acesteia există o oportunitate de a economisi pe termen lung. În primul rând, îţi permite să schimbi datele pentru perioada de şedere şi, în al doilea rând, ţine locul unei asigurări. Dacă rezervi o cameră la costuri rambursabile, dar continui căutarea unui hotel şi, la un moment dat, găseşti camera dorită la un preţ mai bun, taxa de rezervare poate fi retrasă. Unele hoteluri îţi permit să schimbi rezervarea până în ultima zi, astfel că vei avea suficient timp să găseşti opţiuni mai ieftine dacă doreşti. Principalul lucru este să citeşti cu atenţie regulile de rezervare impuse de hotel.