Alexandru Ciucu – Impresii la patru ace!

De: Cătălina Matei / 11.11.2014, 10:47
Alexandru Ciucu – Impresii la patru ace!
Cine a spus că aparenţele înşală… n-a îmbrăcat niciodată un costum bine croit! Căci prima impresie contează, iar asta o ştie cel mai bine Alexandru Ciucu, cel care aniversează 75 de ani de tradiţie a familiei sale în domeniul creaţiei vestimentare. La 38 de ani, designerul se poate considera un om împlinit: are o fetiţă minunată alături de soţia sa, Alina Sorescu, o afacere prosperă şi multe costume în garderobă!

– Ce îţi mai aminteşti din prima ta vizită în atelierul de croitorie?

Primele amintiri legate de bunica mea sunt de pe când aveam vreo cinci ani, când ea era deja în vârstă şi mai lucra doar acasă. Îmi aduc însă aminte de maşina ei de cusut Singer, cutia cu zeci de feluri de nasturi şi punga cu papiote multicolore. Atunci am învăţat să stăpânesc pedala maşinii de cusut, pentru că de cusut nu se punea problema. Eram prea mic şi nu ajungeam în acelaşi timp şi cu piciorul la pedală şi cu mâinile pe blatul de cusut. Astăzi maşina respectivă se afla expusă într-unul din magazinele Tata&fiul, în onoarea bunicii.

Foto: PR

– Şi care a fost cel mai important sfat pe care l-ai primit de la bunica ta, Maria Ciucu, legat de croitorie?

Bunica mea îmi spunea când eram mic, că orice meserie este brăţara de aur, dar că dintre toate meseriile, croitoria este cea mai frumoasă, pentru că este cea mai echilibrată. Adică îţi oferă câte puţin din toate.

 

– Crezi că meseria asta se fură, se deprinde sau te naşti cu o înclinaţie spre aşa ceva?

Dacă vrei să excelezi într-un domeniu, cred că reţeta este următoarea: în prima fază meseria se „fură”, apoi se experimentează pe cont propriu, ulterior se merge la studii de specialitate şi după aceea se desăvârşeşte tot restul vieţii. Poţi fi sigur că ai mers pe drumul cel bun, dacă peste ani, se va ivi cineva dornic să „fure” meseria de la tine.

Foto: PR

– Mai ştii ce ai ales tu din tava, atunci când ai împlinit un an? Există acel obicei, “Tăierea moţului”, iar dacă alegi foarfecă sau papiota cu ac… te faci croitor!

Eu am ales creionul. Acum înţeleg de ce m-am îndreptat şi către design nu doar înspre croitorie. Creionul te ajuta în ambele meserii, pe când foarfecă doar într-unul.

 

– Ce ai învăţat de la tatăl tău?

Am învăţat de la tata că fără muncă nu se poate construi ceva durabil, dar şi că dacă porneşte din pasiune, munca devine o plăcere.

 

– Care sunt primele trei reguli pe care trebuie să le respecte un costum bine croit?

Să fie comod, să fie în trend şi să-ţi vină bine.

Foto: PR

– Cam câte costume ai realizat tu până în acest moment?

Nu le am numărat, probabil câteva mii.

 

– Care sunt tendinţele acestui sezon?

Costumul clasic nu suferă în general mari modificări de cromatica sau formă. Se păstrează sacoul cambrat şi pantalonul ţigareta cu talie joasă, se menţine tendinţa de creştere a cererii de sacouri la două rânduri în detrimentul celor la un rând, chiar dacă primul rămâne minoritar, revin dungile late şi se păstrează cromatica clasică de costum, de la albastru la bleumarin şi de la gri deschis la negru. În zona de casual lucrurile stau puţin altfel. Sunt din ce în ce mai cerute,  mai ales pentru perioada de vară, culori tari atât la sacou cât şi la pantaloni, sacoul casual deşi cambrat, este mai scurt decât cel clasic şi este purtat de multe ori cu jeans. Ca o remarcă generală, mă bucur de revenirea în forţă a batistei de buzunar, că detaliu vestimentar. Văd tot mai des acest accesoriu la costumele bărbăteşti, atât cele clasice, casual sau de ceremonie.

În zona de ceremonie, negrul rămâne predominant, dar şi bleumarinul câştiga teren. Combinaţia de sacou şi pantalon, sau redingota şi pantalon din materiale diferite este mai cerută în ultimul an decât varianta costum. De asemenea, vesta este un element extrem de solicitat când vine vorba de ţinută de ceremonie.

 

– Şi cum crezi că se îmbraca bărbaţii din România, la ora actuală?

Mai bine decât în 2000 şi mult mai bine decât în 1990. Cred că ne am apropiat foarte mult de stilul italian, iar pe alocuri observ şi influenţe din eleganta britanică. Vorbesc aici de o anumită pătura a populaţiei masculine, pentru că şi în afară, doar o parte a populaţiei (este adevărat că într-un procent mai ridicat decât în România) duce stindardul trendurilor în modă. Şi la ei, foarte mulţi oameni se îmbrăcă „pe întuneric”.

 

– E mai dificil să concepi un model feminin decât unul masculin?

Foto: PR

Absolut adevărat. Plecând de la faptul că moda feminină este mult mai permisivă iar combinaţia de modele, ţesături şi accesorii este aproape infinită, ajungem uşor la concluzia că şi posibilităţile de a alege greşit sunt considerabil mai mari. Trebuie să ai un simţ al echilibrului extrem de rafinat pentru a propune ţinutele. De aceea, în general în colecţiile mele, dar mai ales pe zona de damă, prefer să merg pe ideea „less îs more”.

 

– Care a fost cea mai neobişnuită comandă pe care ai primit-o până acum?

Un frac bărbătesc pentru o doamnă care era invitată la o petrecere „white tie”.

 

– Cum ar arăta un top 5 al celor mai bine îmbrăcaţi bărbaţi din showbiz, în opinia ta?

Virgil Iantu, Ilie Năstase, Mihai Petre, Ştefan Bănica şi Cătălin Botezatu.

 

Cătălina Matei