Anca Serea: “Am învăţat să dau fără să aştept nimic în schimb!”

De: Nicoleta Nicolae / 08.06.2015, 17:00
Anca Serea: “Am învăţat să dau fără să aştept nimic în schimb!”
Anca Serea se pregăteşte de vacanţă şi ne-a dezvăluit itinerariu din această vară. În plus, am aflat şi cine i-a spus pentru prima data vedetei Prima TV că este frumoasă, dar şi care sunt secretele ei de întreţinere.

Anca, ce planuri ai pentru vara asta?

Planurile sunt legate de vacanţa copiilor. Şi anul acesta ne-am propus cât mai multe vacanţe în formula completă :)! Vom merge la mare o săptămână, la Viena, apoi la Legoland în Germania şi, în august, două săptămâni în America. Mergem cu toţii anul acesta pentru că şi Ava a crescut (acum a făcut un anişor)! Sper să ne descurcăm şi ei să se bucure de zilele de vacanţă!                       

Care este primul lucru pe care îl faci odată cu venirea verii?

Primul lucru este să-mi programez concediile şi să facem planuri în acest sens. De asemenea, activităţile copiilor sunt mai numeroase pentru că şi timpul ne permite: înot, călărie, karting, meditatii.     

FOTO: Facebook

Care este primul lucru pe care îl faci odată cu venirea verii?

Încerc să mănânc mai multe alimente neprelucrate, brânzeturi fără grăsimi, legume, fructe, beau mai multă apă şi fac mai mult sport! Şi pot să-ţi mai spun că nu mă satur niciodată de pepenele roşu şi de cirese!       

Ai un loc din oraş în care te simţi cel mai bine?

Nu avem un loc anume preferat! Dacă suntem împreună asta este cel mai important! Dar în vacanţe ne place să călătorim în locuri noi şi să descoperim lucruri inedite!                                                

Cine ţi-a spus pentru prima dată că eşti frumoasă?

Cred că fratele meu Răzvan, când eram adolescentă şi aveam complexul faptului că sunt prea slabă! El este cel care m-a convins să particip la preselecţiile Elite Model Look!        

                            

                 

Cât de mult te-a ajutat şi cât de mult te-a dezavantajat faptul că eşti o femeie frumoasă?

Nu m-am considerat nicicând frumoasă, ci mai degrabă o femeie placută care ştie să-şi poarte feminitatea cu graţie şi eleganţă. De altfel, mama mea ne-a educat în spiritul credinţei, a bunătăţii şi a modestiei. Frumuseţea este un dar de la Dumnezeu… De noi depinde de cum îl cultivăm.    

Cine ţi-a oferit cele mai importante lecţii în viaţă legate de frumuseţe şi sănătate?

Cele mai multe „lecţii” le-am preluat şi învăţat pe propria- mi piele! Am înţeles că trebuie să ajungem la un echilibru cu noi, că este important să iubim dar şi să ne iubim pe noi, am învăţat să dau fără să aştept nimic în schimb! Cele mai vii lecţii sunt cele pe care le primesc de la copiii nostri!

Care sunt trucurile, secretele tale de frumuseţe?

Nu am trucuri anume! Sunt norocoasă, iubită şi relaxată, în general. Am deprins un soi de disciplină în ceea ce priveşte programul unei zile şi nu prea mă abat de la ea. Am două mese pe zi, nu mănânc pâine, carne foarte puţină… Merg de două ori pe săptămână la sport şi de trei ori la un program de întreţinere.