Cât a slăbit Jorge pentru show-ul pe care îl pregăteşte în martie

Apropo.ro / 19.02.2015, 17:30
Cât a slăbit Jorge pentru show-ul pe care îl pregăteşte în martie
Renumit pentru transformările de la “Te cunosc de undeva”, Jorge aduce la Cinema Patria, în data de 6 martie, magia spectacolului live şi un show-concept fără precedent în România. Îndrăgitul artist va pune în scenă un concert memorabil, mai ceva ca la Hollywood, alături de noul său band.
Foto: Facebook
 
 
Jorge, pregăteşti primul spectacol grandios din cariera ta! Povesteşte-ne puţin despre acest proiect!
 
Am mari emoţii pentru 6 martie, dar cu siguranţă o să vă placă ce v-am pregătit! Vă aştept la Cinema Patria cu un spectacol complex, cu transformări de look incredibile, în timp record, costume, dansatori, proiecţii video, lumini orbitoare, artificii, confetti, efecte speciale şi invitaţi speciali din showbiz. Va fi o desfăşurare de forţe foarte mare  şi este pentru prima oară când se creează un astfel de show în România, un altfel de  entertainment, la un alt nivel. Lucrez de un an de zile la acest show şi regia îmi aparţine. Vor exista toate stilurile muzicale, voi schimba şapte costume, va fi o nebunie totală, dar nu vă pot dezvălui mai mult. Am pregătit multe surprize.
 
 
Ce aşteptări ai de la primul tău concert live pregătit în această manieră?
 
Vreau să ofer un show pe cinste oamenilor care gustă muzica de toate genurile, vreau să ofer un spectacol frumos, un altfel de concert cu un nou concept în România.
 
Foto: Facebook
 
 
Ai un program destul de încărcat. Ai început anul în forţă!
 
Da! Cu pregătirile şi repetiţiile pentru show-ul de pe 6 martie am slăbit aproape 5 kilograme. Am repetiţii în fiecare zi. Le-am început de anul trecut, din luna noiembrie.
 
 
Mai ai timp pentru familie?
 
Să ştii că e un lucru nou pe care îl fac acum. Deşi am foarte multă treabă şi multe poiecte am vrut cu tot dinadinsul să-mi fac timp pentru familie, pentru fetiţa mea. Ne-am organizat foarte bine anul ăsta. Ne-am stabilit zile ale familiei, cum le numim noi, în care ne dedicăm unul altuia.
 
 
Pe când un copil cu soţia ta? Vă doriţi?
 
Cred că se va întâmpla la momentul potrivit!
 
 
Spectacolul “ Romeo şi Julieta” merge bine. Ai avut reprezentaţii maraton de Ziua Îndrăgostiţilor…
 
Weekendul trecut am avut 3 spectacole cu “Romeo şi Julieta”, doua sâmbătă şi unul duminică. A fost un weekend super epuizant. Am jucat  pe scena Teatrului de Operetă Ion Dacian, a fost sold out, în câteva ore s-au vândut toate biletele.
 
 
Când  te vei relaxa? Ai stabilit să pleci într-o vacanţă după marele concert pe care l-ai pregătit pe 6 martie?
 
După  maratonul spectacolelor din weekend, mă resimt, dar nu mă pot încă relaxa pentru că sunt în mari pregătiri cu show-ul de la Cinema Patria. Abia după concert  m-am gândit să plec câteva zile undeva. Mi-ar trebui un premiu! Deşi nu o să am timp, dar măcar două zile… Lucrez în continuare la piese noi şi voi fi prins în studioul de înregistrări.
 
 
Foto: Facebook
 
 
Care sunt actorii tăi preferaţi?
 
Îmi plac Leonardo DiCaprio şi Robert De Niro.
 
 
După “ Romeo şi Julieta” ce rol ai vrea să mai ai?
 
M-aş vedea într-un rol total diferit de ceea ce am interpretat până acum, într-unul de genul “Cocoşatul de la Notre Dame”!
 
 
Alături de ce mare actor ţi-ar plăcea să joci?
 
Mi-ar plăcea să joc cu DiCaprio!
 
Foto: Facebook
 
Ce cadouri faci de 8 martie? 
 
Ca să fiu sincer nu am apucat să mă gândesc încă la acest lucru pentru că mă concentrez foarte tare pe spectacolul meu. Dar mă voi ocupa şi de asta!
 
 
Se apropie Oscarurile, lungmetrajele „Birdman” şi „The Grand Budapest Hotel” au primit cele mai multe nominalizări – câte nouă – inclusiv la categoria „cel mai bun film” şi sunt marile favorite la cea de-a 87-a ediţie a premiilor Oscar. Tu pe care dintre ele mizezi?
 
În opinia mea, cred că „The Grand Budapest Hotel”, cu Ralph Fiennes, are toate şansele  pentru un Oscar!
 
 
 
Dana Popa