Cuplul care a vizitat 30 de ţări până la 30 de ani: „Avem o listă de dorinţe comune pe care ne-am propus să le îndeplinim în această viaţă”

Apropo.ro / 21.06.2018, 11:27
Cuplul care a vizitat 30 de ţări până la 30 de ani: „Avem o listă de dorinţe comune pe care ne-am propus să le îndeplinim în această viaţă”
Iulian Lupu, cunoscut în social media drept Mr. Travel, a mărturisit ce a stat la baza aventurii pe care a trăit-o de curând, când a plecat în Asia pe termen nedeterminat, renunţând, practic, la toată viaţa pe care o avea aici: dorinţa comună, a lui şi a iubitei lui, Ioana, de a vizita 30 de ţări până la 30 de ani. „Avem o listă de dorinţe comune pe care ne-am propus să le îndeplinim în această viaţă”, povesteşte Iulian.

Ceea ce a început cât se poate tradiţional – el şi Ioana îşi propuseseră să strângă bani pentru avansul necesar cumpărării unei case – s-a transformat aproape peste noapte într-o aventură de cinci luni numai bună de povestit nepoţilor: „Într-o zi, Ioana a venit foarte nervoasă de la serviciu şi mi-a zis: hai să fugim în lume. Zis şi făcut, mai ales că eu îmi doream asta de foarte mult timp. Am prins o ofertă foarte bună până la Manila, am cumpărat acel bilet doar dus şi am aşteptat să vină ziua plecării”, îşi aminteşte Mr. Travel.

Decizia de a renunţa la locurile de muncă pe care le aveau nu i-a lăsat indiferenţi pe cei din jur. „Unii ne apreciau şi spuneau că suntem curajoşi, alţii că suntem nebuni. A mai existat şi cea de-a treia categorie, cei care ne spuneau că nu înţeleg scopul acestei călătorii, că am putea face altceva cu banii ăia. Noi ştim însă că o călătorie te îmbogăţeşte spiritual şi mental mai mult decât orice lucru material. Ştiam că ne vom întoarce de acolo mult mai bogaţi decât am plecat”, declară Iulian.

În cele cinci luni în care au fost plecaţi, cel mai mult le-au lipsit mâncarea de acasă, familia şi prietenii, dar, în schimb, această călătorie i-a ajutat să înţeleagă câteva lucruri foarte importante: „să ne bucurăm de lucrurile mărunte şi să ne preocupăm mai mult de partea spirituală, decât de cea materială. Să ne adaptăm în orice situaţie şi că cel mai bun prieten şi cel care te va ajuta mereu este cel de lângă tine. Este o lecţie de viaţă în sine să reuşeşti să convieţuieşti cu partenerul  5 luni, 24 de ore din 24,  în momente de fericire, tristeţe, entuziasm, adrenalină, panică, frică, deznădejde”, afirmă Iulian.

În prezent, cei doi tineri se pot lăuda cu o listă generoasă de ţări pe care le-au vizitat: Bulgaria, Ungaria, Austria, Italia, Vatican, Franţa, Anglia, Cehia, Turcia, Germania, Suedia, Grecia, Serbia, Belgia, Olanda, Malta, Spania, Maroc, India, Republica Moldova, Emiratele Arabe, Filipine, China, Macau, Singapore, Indonezia, Malaezia, Vietnam, Laos şi Thailanda.