Dana Rogoz, sfaturi despre sarcină şi întreţinere

Apropo.ro / 27.09.2014, 08:00
Dana Rogoz, sfaturi despre sarcină şi întreţinere
Dana Rogoz nu are grija kilogramelor în plus dobândite după sarcină, ba chiar este mai slabă acum decât înainte. Are un băieţel vesel şi sănătos şi este în căutarea bonei perfecte! Între timp, vine cu câteva sfaturi despre sarcină şi viaţa de mămică.
– Dana, cum este experienţa de mămică? Au trecut deja 6 luni de când a apărut Vlăduţ în viaţă voastră! 
 
E cel mai de preţ sentiment, acela de a fi mamă. Bucuria pe care o simţi când îl auzi râzând în hohote, de exemplu, nu se poate compara cu nimic. Nu le credeam, sau mai bine spus „nu le înţelegeam” pe celelalte mame care îmi vorbeau despre asta înainte să rămân însărcinată. Pe de altă parte, cred că trăiesc această experienţă exact la vârsta potrivită şi în contextul potrivit. Din primul moment când l-am văzut pe Vlad, am simţit că eu sunt mama lui şi că sunt pregătită pentru asta. Viaţa mi s-a schimbat cu totul, dar e mult mai frumoasă. 
 
– Ce-ţi place cel mai mult în această nouă “meserie”? 
 
Îmi place la nebunie să-l privesc, să-i descopăr gesturile şi reacţiile noi. Ieri, din senin, a început să cânte (mă rog, în felul lui), când a auzit un cântecel într-un desen animat. Am rămas blocată. L-am chemat şi pe Radu să-mi confirme că nu sunt nebună şi că Vlad într-adevăr încearcă să ne cânte. E fascinant să vezi cum creşte, cum se formează. Îmi plac plimbările lungi cu căruciorul printre casele vechi din cartier, când suntem toţi 3. Îmi place când îl ţin la sân şi papă şi se uită în ochii mei în semn de recunoştinţă. Îmi place că „meseria” asta nouă îmi dă enorm de multă energie şi, în acelaşi timp, mă obligă să fiu organizată, să nu mai pierd timp aiurea. Îmi place când mă surprind fiind extrem de calmă într-o situaţie în care prietenele mele sau alte persoane din jur se sperie sau îngrijorează: s-a întâmplat să se înece uşor Vlad cu papa şi prietenele s-au albit lângă mine, mai-mai să leşine, iar eu extrem de calmă l-am bătut uşor pe spate şi copilul şi-a revenit imediat. Îmi place când văd că râde în hohote, pentru că ăsta e semnul cel mai clar că am făcut ceva bine, ceva ce îi place! 
 
Foto: www.danarogoz.ro
 
 
– Cum te “răsplăteşte” Vlăduţ pentru faptul că eşti mămică lui? 
 
Mă răsplăteşte fiind un copil foarte vesel. E mai mereu zâmbitor şi gata de joacă. 
 
– Ce îţi doreşti pentru fiul tău şi ce aşteptări ai de la el? 
 
Îmi doresc să fie sănătos şi să aibă curaj să viseze cât mai departe. 
 
– Intenţionezi să-i faci repede şi o surioară? 
 
Încă nu am un răspuns la această întrebare. Cert e că nu e planificat nimic, nu ne grăbim. 
 
 
Foto: www.danarogoz.ro
 
 
– Aţi fost recent în prima vacanţă în trei, la Istanbul. Cum a fost această experienţă pentru ţine? 
 
Aşa de mult îmi doream această vacanţă! A fost minunat. Sigur că a trebuit să alegem alt gen de vacanţă, căci nu am mai putut să călătorim ca nebunii, cum obişnuiam noi, cu rucsacul în spate prin India sau Cambodgia. Am fost mai cuminţi şi am ales o destinaţie apropiată de ţară. Turcii sunt absolut topiţi după copii,Vlad era alintat toată ziua acolo. În orice restaurant, muzeu, în tramvai, pe stradă, oamenii (de toate vârstele) se opreau să-l salute, să-l ciupească de mânuţă  sau obrăjori, se maimuţăreau doar-doar să-l facă să radă şi mă rugau să-i las măcar puţin să-l ţină în braţe. Ne-am plimbat mult de tot. Cred chiar că e mai simplu să călătoreşti cu el la vârsta asta decât peste 1 an. Dar vom vedea noi atunci! 
 
– Ai bone? Cine te ajută să-l creşti pe Vlăduţ? 
 
Nu am bone. Îmi caut una, ce-i drept. Până acum nu am simţit nevoia unei bone, mai ales că l-am alăptat până la 6 luni şi deci, era mai complicat să las pe altcineva în locul meu. M-a ajutat mult mama mea, care e responsabilă de fiecare dată când e musai să plec de acasă şi nu îl pot lua şi pe el. Şi mă ajută Radu foarte mult, iar ăsta cred că e cel mai de preţ ajutor. Spre exemplu acum, cât răspund la acest interviu, Vlad a ieşit la o scurtă plimbare cu tati. Iar în rest, încerc să-l iau cât mai mult cu mine. Am avut şi filmări sau şedinţe foto la care rugăm să se dea stop cât alăptez. Vreau să petreacă cât de mult timp posibil cu noi şi, în acelaşi timp,să fie un copil sociabil. De aceea am decis de multe ori ca decât să îl lăsăm acasă cu bunica, mai bine să îl luăm cu noi. 
 
– Ce le recomanzi viitoarelor mămici? 
 
Când vor simţi că trec printr-un moment mai greu, când sunt obosite după mai multe nopţi de dormite, să nu uite să zâmbească. Simţul umorului te salvează din orice! Ah, şi să nu se streseze cu kilogramele în plus. Mi se pare că se dă  prea mare importantă acestui subiect. Să nu cumva să se înfometeze în sarcina şi nici după, când alăptează, căci kilogramele vor scădea singure într-un ritm natural şi sănătos. Să nu mănânce prostii (junk food-uri) sau alimente interzise pe perioada sarcinii, în rest, să se bucure că începe cea mai frumoasă etapă a vieţii lor! 
 
 
Foto: www.danarogoz.ro
 
 
-Ce trucuri de beauty ai de împărtăşit pentru mămicile care sunt mereu pe fugă? 
 
Când îl dau pe bebe cu ulei sau cremă  seara, după baie, pot folosi acelaşi produs şi pentru ele, în continuare. Pentru păr, le-aş recomanda dacă se vopsesc să ia în calcul nişte şuviţe sau trendul ombre, care nu necesită vizite la fel de dese la salon, de fiecare dată când rădăcina creşte câte 1 cm. 
 
– Ai o siluetă de invidiat după naştere. Cum ai reuşit să te menţii în formă? 
 
Toată lumea mă întreabă asta, semn că foarte multe viitoare mămici amână momentul de teamă că se vor îngraşa peste măsură. Eu am mâncat în sarcina la fel de mult cât mâncam şi înainte, nu m-am abţinut nicio clipă. Am luat 9 kg. 6 kg am dat jos la naştere, iar restul în prima lună . La două luni după naştere eram mai slabă ca înainte. În ultima perioada nici nu m-am mai cântărit. Nu am avut şi nici nu am acest stres al kilogramelor. Vlad mă obligă să fiu mereu în priză, aşa că în mod cert ard cu el mai multe calorii decât o făceam înainte la sală . 
 
-Ce te face acum cea mai fericită? 
 
Activităţile în 3, oricât de banale ar suna pentru ceilalţi, gen „baia de seară”, când eu şi Radu îl spălăm amândoi pe Vlad, iar el ne zâmbeşte şmechereşte din cădiţa lui. 
 
– Ce noutăţi pregăteşti în această toamnă  pentru fanii tăi? 
 
Pregătesc lansarea unui nou produs Moon by Dana Rogoz. Muncesc la acest proiect de 1 an şi jumătate, sper să iasă toate aşa cum îmi doresc. Am pus foarte mult suflet în acest proiect. Apoi, repet pentru un spectacol de teatru, care sper să fie gata cât de curând. Şi ne vedem oricum pe blog, unde postez aproape zilnic ţinute inspiraţionale, idei de călătorii sau poveşti despre postura de părinte. 
 
– Ai noi propuneri de a reveni în televiziune cu o nouă emisiune? 
 
Au existat propuneri şi sunt în continuare opţiuni. Mă voi întoarce când voi simţi că merită să o fac. 
 
– Ce fel de emisiune ţi-ar plăcea să prezinţi în viitorul apropiat? 
 
Depinde mult de format. O emisiune de tip concurs cred că mi-ar plăcea cel mai mult totuşi. 
 
-Pe lângă televiziune ce ţi-ar mai plăcea să faci? 
 
Să-mi fac meseria de actriţă, căci pentru asta am absolvit UNATC-ul şi pentru asta cred că sunt cel mai pregătită. Vreau să joc teatru şi sper, cât de curând, să filmez pentru un nou lungmetraj. 
 
Foto: www.danarogoz.ro
 
 
– Te-ai gândit să pui pe picioare un business de care să te ocupi la un moment dat?  
 
M-am gândit acum mai mulţi ani, aşa că acum 2 ani am lansat Moon by Dana Rogoz. Am început cu un singur produs (geantă cu mai multe fete detaşabile), am continuat cu omini-geantă potrivită şi pentru cei mici, şi apoi lumânarea Moon care ascunde un mesaj personalizat. Urmează  şi altele. Moon by Dana Rogoz evoluează ca magazin (online momentan: moonbydanarogoz.ro) în care poţi găsi cadoul ideal pentru persoana dragă ţie, un cadou care are la bază  o idee originală şi o poveste unică. Toate produsele Moon sunt în general cumpărate de clienţi pentru a fi oferite cadou, iar asta mă bucură foarte tare. 
 
Dana Popa