Detox uşor pas cu pas. Cum să slăbeşti după excesele culinare de sărbători

De: Cristiana Trifu / 11.01.2018, 16:51
Detox uşor pas cu pas. Cum să slăbeşti după excesele culinare de sărbători
Te-ai bucurat de şampanie, ai devorat macarons şi alte deserturi delicioase fără remuşcări? Nici măcar una? Ei bine, acum la începutul noului an, te gândeşti că e momentul să iei o pauză şi să încerci o dietă? Iată ce paşi trebuie să urmezi pentru un detox rapid şi eficient!

Vrei să încerci să ţii o cură de detox (este şi firesc după mesele bogate din perioada sărbătorilor) fără prea prea mult efort, înfometare sau a urma remedii imposibile? Ce poţi face?

Detox uşor pas cu pas

Primul pas constă în schimbarea obiceiurilor alimentare. Cât mai repede şi eficient,  dar nu drastic pentru a evita efectul de yo-yo.
– Consumă alimente uşoare, dar nu sări peste nicio masă.
– La cină, cea mai bună alegere sunt: supele de legume, o porţie de cereale integrale (quinoa, paste, orez brun) şi lapte slab. Evită să iei cina după ora 20, pentru ca organismul tău să poată asimila toţi nutrienţii pe timpul nopţii.
– Redu grăsimile animale şi consumă cât mai mult peşte.
– Un alt aliment care nu trebuie să lipsească din dieta ta este anghinarea – pentru propietăţile diuretice.
– Ia o pauză de la dulciurile preferate şi încearcă să consumi mai multe fructe.

O altă posibilitate este să beneficiezi de puterea plantelor. Recunoscute în mod tradiţional pentru proprietăţile detoxifiante, anghinarea este aliatul tău la ȋnceput de an.
Gerlinéa Shot Detoxifiant Anghinare conţine 720mg concentrat anghinare. Acesta contribuie la buna funcţionare a ficatului şi la ţinerea sub control a greutăţii. 
Ce nu trebuie să lipsească din dieta ta?
– Consumă ceaiuri de plante cum ar fi păpădia, frunzele de coacăze negre sau fructe roşii bogate în antioxidanţi şi ceai verde.
– Mizează pe plante medicinale care favorizează drenajul şi eliminarea toxinelor din corp: cozile de cireşe, chimen sau frasin.

Un alt truc pentru o detofixiere uşoară?

Începe-ţi dimineaţă cu o cană de apă calduţă în care ai stors sucul unei 1/2 de lămâie. Nu este ceva foarte original, dar este o metodă de neȋnlocuit pentru a curăţa ficatul. Şi unde mai pui că apa cu lămâie favorizează eliminarea toxinelor şi a reziduriilor acumulate în organism. Plus că aduce cu sine şi un ten mai luminos!