INTERVIU Delia Matache: „Visul meu suprem este să…”

De: Nicoleta Nicolae / 29.03.2016, 13:06
INTERVIU Delia Matache:
A fost desemnată, de curând, "artistul anului". Pe bune dreptate, căci piesele ei devin peste noapte hituri şi numără zeci de milioane de vizualizări pe YouTube. În interviul de mai jos, Delia ne vorbeşte despre relaţia ei cu fanii în social media, despre show-ul "Welcome to Deliria" şi visul ei suprem în calitate de cântăreaţă.


– Felicitări pentru premiul „Artistul anului”! Cum te simţi când ştii că eşti cel mai apreciat artist din ţară? Cât de mult înseamnă pentru tine premiile de acest gen?
Sunt fericită că toată munca depusă a fost apreciată. Şi când zic muncă, nu mă refer doar la mine, ci şi la echipa din jurul meu. Ce poate fi mai frumos decât recunoştinţa muncii depuse în ultimul an (în cazul de faţă)?

– Ai primit şi premiul „Big Like – Facebook”… Care este relaţia ta cu fanii? Ce faci atunci când citeşti comentarii deplasate sau enervante la adresa sa?
Vorbesc mult cu fanii mei, contul meu de Facebook este administrat şi de mine. Îmi place că pot fi în contact direct cu oamenii care mă urmăresc. Nu sunt foarte multe comentarii deplasate sau enervante. Uneori ignor, uneori mi se pare amuzant şi răspund în aceeaşi direcţie.

– În calitate de persoană publică, cu o mulţime de fani, urmezi vreun „cod nescris la bunelor maniere” pe Facebook? Respecţi vreo regulă sau vreun sfat în legătura cu ceea ce postezi?
Împreună cu PR-ul meu am stabilit o anumită direcţie şi o urmăm ca atare. Nu pot să spun că sunt nişte reguli anume.

– Până la urmă, care este visul suprem al unui artist de talia ta?
SĂ FACĂ O PIESĂ CU SIA !!!

– Care este programul tău în ziua în care ai un show de mare anvergură, în genul „Welcome to Deliria”? Cum te pregăteşti?
Stau în camera mea din backstage şi uşor, uşor pregătim ceea ce urmeaza: de la make-up, până la repetat ce trebuie să spui în momentele cheie pe scenă. Încerc să mă relaxez cât pot, doar că mereu este cineva care are treabă cu mine sau e ceva de făcut. Cu toate astea, îmi păstrez zen-ul interior.

– Dacă ar fi să alegi orice personalitate, din prezent sau trecut, cu care să faci un duet, care ar fi aceasta?
Sia!

– Mai ţii minte ce îţi doreai să devii atunci când erai mică? Chiar şi acum, dacă nu ai face muzică, în ce domeniu ţi-ar plăcea să lucrezi?
Cântăreaţă. Am trăit şi m-am dezvoltat într-un mediu muzical. Părinţii mei sunt tot din acest domeniu, educaţia mea muzicală a început încă de la grădiniţă şi s-a terminat cu conservatorul. Respir muzică de când îmi aduc aminte de mine. Nu mă imaginez făcând altceva.

– Îţi place foarte mult să călătoreşti… Dă-ne un top 3 al locurilor din lume pe care oricine ar trebui să le viziteze într-o viaţă.
Thailanda, Myanmar, Japonia.

– Cum arată, în viziunea ta, o zi perfectă?
O drumeţie către Babele. (râde)

– Dacă te-ai întâlni acum cu tine, la vârsta de 17 ani, la început de carieră, ce ţi-ai spune? Un sfat sau o constatare despre viaţă la care ai ajuns acum…
Că drumul e lung, dar frumos şi că orice ar fi, să nu te laşi.

Gabriela Groza