Nicoleta Nucă şi-a dezvăluit dieta cu care a ajuns la 50 de kilograme: „E un experiment personal, dar care îmi place mult”

De: Cristiana Trifu / 03.10.2017, 11:34
Nicoleta Nucă şi-a dezvăluit dieta cu care a ajuns la 50 de kilograme:
Adeptă a unui stil de viaţă sănătos, cu o rutină ce include cursuri de dans şi sală de două-trei ori pe săptămână, Nicoleta Nucă povesteşte cum a devenit vegetariană, de 9 luni

Nicoleta Nucă este adepta unui stil de viaţă sănătos, din care nu lipseşte sportul. Vedeta care are 11 tatuaje dezvăluie faptul că nu a ţinut niciodată regim, iar în curând va împlini un an de când a renunţat la carne.

„De 9 luni sunt vegetariană, iar această schimbare în viaţa mea a fost mai mult un experiment personal, dar care îmi place mult, deşi eu mă consideram o carnivoră înrăită. Am eliminat doar carnea din alimentaţie, consum peşte şi fructe de mare, ouă, puţine lactate, fructe şi legume”, cărora se adaugă bineînţeles apa şi ceaiul verde. Ea recunoaşte însă că nu este înnebunită după gătit, deşi ştie câteva preparate. „Când gătesc, merg la sigur cu peşte şi legume la cuptor”, se amuză cântăreaţa.

Nicoleta merge de asemenea la sală de două-trei pe săptămână unde lucrează cu precădere muşchii picioarelor, ai abdomenului şi fesierii şi urmează şi cursuri de dans. Ea vorbeşte deschis şi despre modificările corporale prin care a trecut, respectiv două operaţii. „La rinoplastie am recurs pentru că aveam o problemă medicală şi totodată am intervenit şi din punct de vedere estetic; iar sânii doar pentru că mi-am dorit această schimbare”, spunând că o altă modificare adusă înfăţişării ei, pe care a îmbrăţişat-o cu curaj, a fost „tunsoarea pixie, pe care mi-am dorit-o şi cu care m-am simţit foarte bine”.

În privinţa îngrijirii de zi cu zi, Nicoleta, din a cărei geantă nu lipsesc niciodată pudra matifiantă şi rujuri în diferite culori, spune că întotdeauna se demachiază înainte de culcare. De asemenea, „am grijă să mă hidratez cât mai mult şi să dorm suficient”, considerând că acestea reprezintă pentru ea cele mai bune „tratamente” pentru ten.