Primul sărut la „Temptation Island – Insula iubirii”. Au apărut certurile în cuplu – FOTO

De: Alexandra Necsoiu / 09.05.2017, 13:24
Primul sărut la „Temptation Island – Insula iubirii”. Au apărut certurile în cuplu - FOTO
Primul episod al emisiunii „Insula iubirii” a debutat în forţă la Antena 1, luni 8 mai, de la ora 20:30. Reacţiile concurenţilor ajunşi în Thailanda, întâlnirea cu ispitele şi despărţirea de parteneri i-au captivat pe telespectatorii Antenei 1 care au descoperit acum poveştile celor cinci cupluri ce dau testul suprem de încredere în relaţiile lor, în cel de-al treilea sezon „Temptation Island – Insula iubirii”.

 

Au făcut SEX pe Insula iubirii din prima seară – EXPLICIT

În episodul de luni seară, fanii emisiunii au făcut cunoştinţă cu Liviu şi Bianca din jud. Timiş, Alexandra şi Aurel din Bucureşti, DeeDee şi Robert din Piteşti, Ben şi Diana din Bucureşti, Maria şi Cosmin din Galaţi şi cu povestea relaţiilor lor, cu aşteptările şi motivaţiile care i-au făcut să îşi dorească participarea la emisiune. Unele dintre noutăţile celui de-al treilea sezon au fost şansele oferite fiecărui cuplu de a mai petrece 24 de ore împreună, în cinci resorturi de lux, dar şi întâlnirile neaşteptate pentru trei dintre ei cu ispitele masculine Sorin, Raul şi Robert, care au venit să le invite pe fete la micul dejun.

Această acţiune a stârnit multe reacţii, de la surpriză şi bucurie cu greu disimulată din partea fetelor până la frustrare şi iritare din partea partenerilor lor. Evenimentele au luat o întorsătură neaşteptată la reunirea tuturor concurenţilor pentru a cunoaşte toate ispitele. Aici au apărut şi primele lacrimi, primele reproşuri şi certuri în cupluri. Nu au lipsit ironiile la adresa ispitelor masculine şi feminine, înlocuite în scurt timp de nesiguranţă şi primele îndoieli că partenerii ar rezista în faţa acestor apariţii senzuale. Fetele vor pune la cale o strategie despre cum să se comporte cu ispitele masculine, dar şi între ele, dorindu-şi să rămână unite şi să nu se certe. Cât va rezista acest plan, telespectatorii vor vedea chiar din această seară, în cel de-al doilea episod.

Lucrurile se precipită din ce în ce mai mult, tot în această seară urmează primul sărut, prima alarmă pe insula fetelor, cu primele imagini de pe cea băieţilor, dar şi prima ceremonie a focului, cu veşti nu tocmai plăcute. Cum vor face faţă concurenţii porniţi în aventura thailandeză şi ce evenimente dramatice se vor mai întâmpla, publicul va afla astăzi, de la ora 20:30, în cel mai fierbinte reality show al verii, la Antena 1 –  „Temptation Island – Insula iubirii”.