Regina Elizabeth a II-a lipsit de la botezul prinţului Louis, cel de-al treilea copil al prinţului William şi al ducesei de Cambridge

Apropo.ro / 10.07.2018, 10:48
Regina Elizabeth a II-a lipsit de la botezul prinţului Louis, cel de-al treilea copil al prinţului William şi al ducesei de Cambridge
Prinţul Louis a fost botezat luni, la capela regală de la palatul Saint James din Londra, însă regina Elizabeth a II-a, în vârstă de 92 de ani, şi prinţul consort Philip, în vârstă de 97 de ani, nu au participat la eveniment.

Totuşi, decizia de a nu participa la botez nu ar avea legătură cu starea de sănătate a reginei, ci cu programul încărcat al acesteia şi ar fi fost luată cu mult timp înainte de eveniment. Suverana şi soţul ei urmau să se întoarcă luni la Londra de la domeniul privat Sandringham.

Prinţul Louis, în vârstă de 11 săptămâni, a fost botezat de arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, liderul spiritual al Bisericii anglicane.

Copilul a fost adus la capelă de mama sa şi a adormit imediat ce a ajuns în lăcaşul de cult, scrie mediafax.ro.

Din partea familiei regale au participat la botez tatăl prinţului William, prinţul moştenitor Charles, şi soţia acestuia, ducesa Camilla, prinţul Harry şi soţia sa, ducesa Meghan, şi fraţii micuţului, prinţul George şi prinţesa Charlotte.

De asemenea, au participat bunicii materni ai copilului, Michael şi Carole Middleton, şi sora ducesei Catherine, Pippa, cu soţul acesteia, James Matthews.

Cei şase naşi sunt prieteni şi rude ale lui William şi Kate. Printre aceştia se numără Guy Pelly, prieten al fraţilor William şi Harry, Nicholas van Cutsem, un apropiat al familiei regale, dar şi Lucy Middleton, verişoară a ducesei Kate.

Pentru ceremonia religioasă, părinţii prinţului au ales să perpetueze o tradiţie foarte dragă familiei regale britanice. Prinţul Louis a purtat aceeaşi ţinută cu care au fost îmbrăcaţi fraţii săi, prinţul George şi prinţesa Charlotte, când au fost botezaţi. Este vorba despre o replică a rochiei pe care regina Victoria a comandat-o pentru botezul fiicei sale, prinţesa Victoria, din 1841, devenită între timp ţinuta oficială la botezurile membrilor familiei regale. Prea fragilă pentru a mai fi îmbrăcată în prezent, istorica piesă este conservată în arhivele familiei, dar, din 2008, o replică a acesteia, realizată integral manual, din dantelă şi satin, este disponibilă pentru noii moştenitori.

După botez, oaspeţii au participat la o recepţie organizată de prinţul William şi ducesa Catherine.

Ducesa Catherine de Cambridge a născut pe 23 aprilie cel de-al treilea copil al său şi al prinţului William, un băieţel care a primit numele Louis Arthur Charles.

Copilul va fi cunoscut ca alteţa sa regală prinţul Louis de Cambridge, anunţa, câteva zile mai târziu, biroul de presă al palatului Kensington, pe contul oficial de Twitter.

Informaţia despre cea de-a treia sarcină a ducesei Kate a fost făcută publică pe 4 septembrie 2017, după ce aceasta, suferind de severe greţuri matinale, a fost nevoită să-şi anuleze participarea la un eveniment.

În octombrie 2017, palatul Kensington a anunţat că cel de-al treilea copil al ducesei se va naşte în aprilie, în a doua jumătate a lunii.

Bebeluşul este al cincilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, după fraţii săi, prinţesa Charlote, în vârstă de 2 ani, şi prinţul George, în vârstă de 4 ani, tatăl lor, prinţul William, şi bunicul lor, prinţul moştenitor Charles. Unchiul lor, prinţul Harry, care s-a căsătorit, pe 19 mai, cu fosta actriţă americană Meghan Markle, este al şaselea în ordinea succesiunii.

Ducesa Catherine de Cambridge şi prinţul William s-au căsătorit în aprilie 2011.