Ross Lynch revine în Plaja Adolescenţilor 2: „Filmul este, într-un fel, povestea vieţii mele”

De: Nicoleta Nicolae / 14.07.2015, 11:38
Ross Lynch revine în Plaja Adolescenţilor 2: „Filmul este, într-un fel, povestea vieţii mele”
După succesul înregistrat cu „Plaja adolescenţilor”, Disney Channel difuzează sâmbătă, 18 iulie, de la 11.30, continuarea aventurilor muzicale, „Plaja adolescenţilor 2”, ai cărei protagonişti sunt Ross Lynch şi Maia Mitchell. Ross, pe care îl ştiţi şi din serialul „Austin şi Ally” ne-a răspuns la câteva întrebări.

– La ce se pot aştepta telespectatorii de la Plaja Adolescenţilor 2?

Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult la Plaja Adolescenţilor a fost faptul că personajele noastre au reuşit să se întoarcă în timp şi am avut ocazia să facem tot ce era specific anilor 1960, să cântăm muzica şi să purtăm hainele la modă pe atunci. Cred că Plaja Adolescenţilor 2 va avea mai mult succes datorită faptului că muzica este contemporană, prin urmare telespectatorii se pot regăsi mai uşor. De asemenea, cred că povestea este uşor mai emoţionantă şi răscolitoare. Acum ne simţim mai ataşaţi de personaje, aşa că orice fac sau decid să facă are un impact mai mare.   

– În Plaja Adolescenţilor, personajul tău călătoreşte înapoi în 1960; dacă ai putea călători în timp, în ce perioadă ai vrea să ajungi şi de ce?

Sincer, cred că mi-ar plăcea foarte mult să călătoresc tot în anii ‘60, pentru că m-aş bucura şi de experienţa anilor ’70 şi ’80. Cred că au fost perioade foarte importante şi ar fi foarte amuzant. 

-Ştim că îţi place să faci surf, deci ai putea spune că Plaja Adolescenţilor este povestea vieţii tale?

Povestea vieţii mele? Într-un fel, da, pentru că îmi plac filmele muzicale! Eram convins că voi avea ocazia să joc într-un astfel de film, fie cu Disney Channel sau produs de altcineva, pentru că îmi plac filmele muzicale şi să fac surf. Este combinaţie ideală şi mi s-a părut un film amuzant la care să particip.

Plaja Adolescenţilor 2 are o vibraţie de vară… ce îţi place cel mai mult la acest anotimp? Şi ce aştepţi cu nerăbdare vara?

Aştept cu nerăbdare vara asta; vom face un turneu mondial incredibil…de-abia aştept. Vara este grozavă, în special în California, poţi face o mulţime de lucruri, parcurile tematice sunt deschise şi toată lumea merge la plajă. Îmi place că pot sta afară şi juca mai multe sporturi. Abia aştept turneul nostru mondial!

– Păreaţi că v-aţi distrat de minune filmând Plaja Adolescenţilor 2; ne poţi descrie câteva momente amuzante de pe platoul de filmare?

– Există o scenă în film în care… nu vreau să spun prea multe, dar unul dintre personaje realizează că este blocat în realitate. A fost foarte amuzant de filmat această scenă pentru că trebuia să dăm senzaţia de panică şi toată lumea de pe platou râdea în acele momente pentru că era foarte amuzant de urmărit.

Nu uitaţi să urmăriţi filmul „Plaja Adolescenţilor 2” la Disney Channel pe 18 iulie, la 11:30.