Ross Lynch, starul din serialul Disney „Austin & Ally”: Din nou în acţiune!

Apropo.ro / 19.03.2015, 07:00
Ross Lynch, starul din serialul Disney
Weekend-ul acesta, la Disney Channel începe un nou sezon al serialului Austin & Ally? Cu această ocazie, am stat de vorbă cu actorul Ross Lynch, care ne răspunde la câteva întrebări despre noile episoade…


– Bună, Ross! La ce se pot aştepta fanii de la sezonul trei al serialului „Austin & Ally”?
Toţi cei care ne urmăresc vor avea parte de multă comedie, muzică şi situaţii cu adevărat amuzante. Vom intra în multe încurcături anul acesta, iar fanii se vor amuza privindu-ne cum reuşim să ieşim din aceste situaţii. Veţi avea parte de mai mult din fiecare!

– Ce se întâmplă în primul episod al sezonului trei?
Sezonul doi s-a încheiat într-o notă optimistă, dar sezonul trei este chiar mai bun. Ultima oară când l-am văzut pe Austin, tocmai pleca în turneu. Ei bine, sezonul trei începe cu finalul turneului – şi intră direct în jocurile relaţiei dintre Austin şi Ally.

– Care e părerea ta despre relaţia dintre Austin şi Ally?
Ambii simt lipsa unul altuia atunci când nu sunt împreună, dar ar trebui ei să fie împreună? Personal, nu ştiu. Vor să rămână parteneri, însă în adâncul lor se iubesc unul pe celălalt, ceea ce face ca totul să fie dificil pentru cei doi.

– Ce ne poţi spune despre noile melodii din sezonul trei?
Sezonul trei aduce multe melodii noi foarte frumoase, dar melodia mea preferată se numeşte „Upside Down”. Ne-am distrat de minune înregistrând această melodie.

– Cât de „muzicali” sunteţi în culise?
Ttuturor ne place muzica. Mi-am instalat un mic studio în camera mea de garderobă, şi acolo cânt la chitară şi înregistrez noi melodii tot timpul. Am şi un microfon, aşa că acolo mă găsiţi în timpul liber.

– Cum vă distraţi în culisele serialului „Austin & Ally”?
Ne place să ne tachinăm unul pe celălalt. Laura nu a putut vorbi timp de o săptămână, aşa că am tachinat-o la nesfârşit pentru asta.

– Faceţi multe glume pe platoul de filmare?
Sigur că da! Glumim şi ne jucăm tot timpul când suntem pe platou. Ca actori, ne place să creăm poveşti, să improvizăm şi să spunem lucruri la întâmplare. Aceasta e sursa multor glume. Din faptul că improvizăm tot timpul! Asta facem toată ziua.

– Trish (interpretată de Raini Rodriguez) spune mereu poante amuzante în serial. Ce se întâmplă cu ea în sezonul trei?
Dacă vă vine să credeţi, Trish va avea un loc de muncă stabil mai mult timp pe durata sezonului trei. Ea chiar reuşeşte să menţină acest loc de muncă, ceea ce este o premieră pentru ea. Este o abordare foarte diferită în noul sezon.

– Dacă ai lucra în oricare dintre magazinele în care a lucrat Trish, pe care l-ai prefera?
Cafeneaua sport a fost foarte cool. Mi-a plăcut acel loc, deşi şi noul loc de muncă este foarte interesant, de asemenea. Este un club country, unde cred că este foarte distractiv să lucrezi. Îţi petreci toată ziua plimbându-te cu maşinuţele de golf şi jucând tenis sau înotând în piscină. Mie îmi pare foarte frumos!

– De ce ar trebui să urmărim sezonul trei?
De ce? Pentru că e grozav! Tot ce am făcut până acum a fost o introducere pentru acest sezon… Toată lumea aşteaptă să vadă ce se întâmplă cu Austin şi Ally. Ei bine, acum puteţi afla! Şi eu eram foarte nerăbdător să văd ce li s-a pregătit. În plus, vă veţi bucura de multă muzică bună şi glume amuzante.

– Poţi să ne dezvălui câteva secrete despre noul sezon? Aţi avut animale mai ciudate pe platou sau aţi utilizat piese de recuzită ieşite din comun?
Într-o zi, am avut un căluţ pe platou. Era foarte drăguţ, dar a reuşit să facă mizerie pe platou, de mai multe ori, ceea ce a generat multe râsete. Din fericire, nu am călcat în nimic – dar am fost aproape!

Sezonul 3 din Austin&Ally debutează la Disney Channel duminică, 22 martie, de la 10:30, cu episoade noi în fiecare duminică, la aceeaşi oră.