Violetta Live vine în septembrie pe Arena Naţională!

De: Nicoleta Nicolae / 30.03.2015, 07:00

Violetta Live vine în septembrie pe Arena Naţională!
După succesul extraordinar al serialului Disney Channel, Violetta, şi ca urmare a popularităţii incredibile a turneului internaţional din 2013-2014, Violetta în Concert, The Walt Disney Company anunţă astăzi că noul turneu internaţional din 2015, Violetta Live, va ajunge în Bucureşti pe 2 septembrie 2015, la ora 19:30.


Biletele se pun în vânzare pentru publicul larg luni, 30 martie, la ora 12:00.

Preţul biletelor începe de la 135 lei. Biletele sunt disponibile online pe www.myticket.ro. Pentru mai multe informaţii vizitaţi www.disney.ro/violetta-live.

Violetta Live va avea ca protagonişti vedetele din distribuţia originală a serialului, printre care Martina Stoessel, care interpretează rolul Violettei.  Alături de Martina pe scenă vor fi Jorge Blanco (Leon); Diego Dominguez (Diego); Facundo Gambande (Maxi); Mercedes Lambre (Ludmila); Candelaria Molfese (Camila); Samuel Nascimento (Broduey); şi Alba Rico Navarro (Naty). Artiştii vor interpreta cele mai îndrăgite melodii din sezoanele 1 şi 2, precum şi En Gira din sezonul 3 al serialului Violetta. Noul concert va include, de asemenea, o trupă de nouă dansatori foarte energici, o formaţie de cinci instrumentişti, decoruri şi lumini spectaculoase, coregrafii de mare impact, elemente tehnice impresionante şi costume uimitoare.