Andrei Gîrjob: ”Cea mai puternică reacţie a fost când am reuşit să fac oameni să plângă”

Apropo.ro / 23.05.2018, 10:56
Andrei Gîrjob: ”Cea mai puternică reacţie a fost când am reuşit să fac oameni să plângă”
Prezent pentru a doua oară pe scena ”iUmor”, Andrei Gîrjob a primit voturile necesare pentru a ajunge în finală, dar a aflat şi că se situează pe primul loc în topul celor mai drăguţi concurenţi ”iUmor” făcut de Delia.

În sezonul cu numărul 5 ”iUmor”, Andrei a reuşit să ”fure” voturile juraţilor cu un număr de magie folosind cărţi de joc. Mai exact, Andrei a reuşit să scoată cărţile semnate de Delia, Cheloo şi Mihai Bendeac dintr-un pantof, dintr-o pungă de pufuleţi şi, respectiv, dintr-o pungă de hârtie în care amestecase tot pachetul.

”Temerile au loc acasă când creez scenariul, dar când sunt pe cale să urc pe scena voastră, sunt deja pregătit. Diferenţa între mine de acum şi cel de la început este că acum caut doar numere cu care oamenii să rezoneze şi să aibă o reacţie: de uimire, de suspans, de râs sau pur şi simplu de empatie”, povesteşte Andrei, care de-a lungul timpului a avut parte de reacţii memorabile la numerele sale.

”Cea mai puternică a fost când am reuşit să fac oameni să plângă. Numele unei persoane dragi a apărut pe cartea pe care o ţinea o spectatoare în mână. Ulterior am aflat că acea persoană nu mai este printre noi, iar şocul apariţiei numelui a fost atât de puternic încât ea a început să plângă. Atunci am ştiut că am în mână o armă care poate mişca oameni şi trezi în ei sentimente puternice”, povesteşte magicianul care poate fi văzut din nou duminică, în finala ”iUmor”. Andrei Gîrjob lucrează de la câteva ore până la câteva luni pentru a putea pregăti un număr complex. ”După ce stăpânesc tehnic un număr, vine partea provocatoare când trebuie să gândesc şi să scriu un scenariu şi să îi ofer un ambalaj cu adevărat… magic! Mi-ar plăcea să demonstrez că şi magia are potenţial de câştig şi că publicul român se bucură de un astfel de moment. Ar însemna totul pentru mine”, a mai spus Andrei.

Cea mai îndrăgită emisiune de umor din România se apropie de finalul celui de-al cincilea sezon. Duminică, 27 mai, de la ora 20.00, în marea finală, românii vor afla cine este câştigătorul din acest sezon! Irinel şi Diana, Andrei Gîrjob, Sevi şi Francesca, Bogdan Zloteanu, Isabela Iacupovici, Renata Cilan, Mirela Buhuş, Dan Cîrstea, Andrei Cojocaru, Cătă Dum şi Dan Ţuţu sunt cei care se luptă de această dată pentru marele premiu. Finala ”iUmor” va fi înregistrată, însă votul telespectatorilor se va face live, după ce fiecare dintre câştigătorii celor 11 ediţii îşi va prezenta numărul pregătit.

Dacă în audiţii aceştia aveau nevoie de două dintre voturile juraţilor pentru a ajunge la vot în aplicaţia ”iUmor”, în marea finală, concurenţii trebuie să îi convingă pe toţi trei, altfel sunt eliminaţi. În seara difuzării marii finale, publicul telespectator va putea vota interpretarea concurenţilor într-un interval de 20 de minute pentru a decide prin votul prin  SMS la 1313 (numai în reţelele mobile VODAFONE, ORANGE, TELEKOM) marele câştigător, care va pleca acasă cu marele premiu în valoare de 20.000 de euro.

Tags: