Beyonce şi Jay Z vorbesc despre problemele din căsnicia lor pe următorul album al cuplului

Apropo.ro / 29.09.2014, 12:39
Beyonce şi Jay Z vorbesc despre problemele din căsnicia lor pe următorul album al cuplului
Cântăreaţa americană Beyonce şi soţul său, muzicianul şi producătorul Jay Z, lucrează la un nou album muzical, în care vor vorbi despre problemele pe care le-au avut în căsnicie.
Beyonce şi Jay Z, care au susţinut recent un turneu comun, intitulat „On the run”, în timpul căruia au apărut tot mai multe zvonuri despre problemele pe care mariajul celor doi le întâmpină, vor începe lucrul la un album muzical comun şi intenţionează să scrie cântece „dure şi sincere”, în care vor vorbi despre problemele lor de cuplu, potrivit contactmusic.com.
 
„Problemele prin care au trecut în ultimul an vor fi detaliate în versurile fiecărui cântec”, a declarat o sursă pentru revista britanică Grazia.
 
„Va fi cel mai dur şi sincer lucru pe care l-au realizat împreună, pentru că sunt hotărâţi să spună lucrurile aşa cum le văd ei. Vor ca lumea să ştie cum sunt lucrurile din interior şi să o spună cu cuvintele lor”, a mai spus sursa citată.
 
 
Foto: AFP – Mediafax Foto
 
În timpul turneului „On the run”, Beyonce a alimentat speculaţiile referitoare la o aventură amoroasă a soţului său, după ce, în timpul unui concert, a schimbat o parte din versurile piesei „Resentment”, făcând referire la o altă femeie, despre care a spus că „nu este ca mine, nu este nici jumătate din ce sunt eu”.
 
În ciuda zvonurilor din presa de scandal, cuplul, care are o fetiţă în vârstă de doi ani, Blue Ivy, ar încerca acum să îşi refacă mariajul, existând chiar informaţii despre o reînnoire a jurămintelor de nuntă ale celor doi cântăreţi, care ar fi avut loc la începutul acestei luni. 
 
Potrivit Mediafax, cei doi  formează împreună  cel mai bogat cuplu din industria muzicală, cu o avere estimată la peste 750 de milioane de dolari.