Carla’s Dreams lansează single-ul „Lacrimi şi pumni în pereţi” cu un clip filmat în Los Angeles

Apropo.ro / 11.07.2018, 12:57
Carla's Dreams lansează single-ul „Lacrimi şi pumni în pereţi” cu un clip filmat în Los Angeles
Carla’s Dreams revin cu single-ul „Lacrimi şi pumni în pereţi”, o piesă de dragoste cu un mesaj puternic, compusă de artişti şi produsă de Alex Cotoi.

Carla’s Dreams – Lacrimi şi pumni în pereţi

Videoclipul piesei a fost filmat şi regizat de aceeaşi echipă cu care Carla’s Dreams lucrează de obicei, BR Films – Roman Burlaca (regizor) şi George Secrieru (DoP). Filmările au avut loc în Los Angeles, cu personaje expresive, cu dansatori care subliniază mesajul piesei prin coregrafie.

Tot anul acesta, Carla’s Dreams au lansat „Pe umerii tăi slabi”, cu peste 8 milioane de vizualizări, şi „Monomaniac”, piesă prezentată în premieră la show-ul de la Arenele Romane şi care are deja peste 6 milioane de vizualizări.

Carla’s Dreams – Pe umerii tăi slabi

Carla’s Dreams – Monomaniac

Single-ul anterior, „Beretta”, are peste 34 de milioane de vizualizări, iar „Până la sânge” are peste 27 milioane de vizualizări.

Carla’s Dreams – Beretta

Carla’s Dreams – Frica

În weekendul ce a trecut, Carla’s Dreams au urcat pe scena principală de la Neversea într-un show live în faţa a zeci de mii de oameni.

Carla’s Dreams au susţinut un nou concert la Arenele Romane, „Monomaniac”, de pe 5 mai, pentru al treilea an consecutiv, un eveniment sold out, în faţa a 5000 de fani, veniţi să se bucure de muzica artiştilor lor preferaţi. Show-ul de la Arenele Romane  a fost o producţie impresionantă, cu efecte speciale, peste 300 de aparate de lumină inteligentă, 150mp2 de ecran led, surse puternice de laser, grafică vizuală dedicată conceptului Monomaniac, live feed Instagram înainte de show (pozele celor care postau pe Instagram şi foloseau hashtag-ul #Monomaniac, apăreau pe ecrane, zece copii din corul radiodifuziunii la piesa „Unde”, Ana Munteanu desene live în nisip la piesele „17 ani”, „Formula apei”, „Frica” şi „Animal de pradă”, tenori la „Beretta”, 18 balerine mici în alb şi o balerină în negru pentru „Imperfect”, toţi cei 5000 de oameni din Arene cu mănuşi albe pentru „Ne bucurăm în ciuda lor” şi invitaţii speciali ai serii: Blacklist cu piesa „Tequila”.

Carla’s Dreams este jurat X Factor la Antena 1 pentru al treilea sezon şi totodată a fost şi jurat în show-ul “The Four – Cei patru”, tot la Antena 1.