Carmen Trandafir, Anca Neacşu, Daniel Max Dragomir şi Alex Florea intră în joc alături de Liviu Vârciu şi Andrei Ştefănescu

De: Alexandra Necsoiu / 06.07.2017, 12:11
Carmen Trandafir, Anca Neacşu, Daniel Max Dragomir şi Alex Florea intră în joc alături de Liviu Vârciu şi Andrei Ştefănescu
Meciul fantastic al acestei veri dintre Andrei Ştefănescu şi Liviu Vârciu continuă sâmbătă, 8 iulie, de la ora 20.30, la Antena 1. De data aceasta, la “FANtastic Show”, Liviu va intra “în teren” împreună cu Anca Neacşu şi Alex Florea, în timp ce Andrei promite să-şi ia revanşa după înfrângerea de săptămâna trecută, alături de Carmen Trandafir şi Daniel Max Dragomir. Fantasticii Zuza şi Neluţu, alias Paula Chirilă şi Pepe, vor juriza, ca de obicei, întrecerea acestei seri, iar Florin Ristei o va “arbitra”. După primele ediţii ale campionatului fantastic al verii, scorul meciului dintre Liviu Vârciu şi Andrei Ştefănescu este de 2 la 1 pentru Liviu.

Cele zece probe, una mai haioasă decât alta, le va da din nou ocazia concurenţilor şi căpitanilor lor să-şi demonstreze îndemânarea, talentul artistic şi spiritul de echipă, să-şi testeze memoria şi să-şi folosească simţul umorului. Vârciu, Andrei & Co vor trebui să identifice obiectele care le vor fi puse la dispoziţie la proba “Invenţii neobişnuite”, să-şi testeze cultura generală la proba “Fişa de artist”, să joace un “Mini-fotbal” mai puţin obişnuit ori să manevreze rapid şi delicat ouăle crude din “Coşul cu ouă”. Cei doi căpitani de echipă, Liviu Vârciu şi Andrei Ştefănescu, vor fi, de asemenea, protagoniştii unei probe în premieră, “Chiriţele”, pe care vor trebui să o execute îmbrăcaţi în rochii cu crinoline.

Care sunt celelalte probe ale ediţiei, dar şi cine va reuşi să câştige competiţia serii, telespectatorii Antenei 1 vor vedea sâmbătă, 8 iulie, de la ora 20.30, numai la “FANtastic Show”.