Cezara Dafinescu: ”Soţul meu era feroce de gelos. Am fost soţie, amantă”

De: Cristiana Trifu / 15.12.2017, 10:52
Cezara Dafinescu: ”Soţul meu era feroce de gelos. Am fost soţie, amantă”
Cezara Dafinescu, considerată cea mai frumoasă actriţă de pe plaiurile mioritice în anii ’80, este invitata Florentinei Fântânaru în cadrul emisiunii ”Dincolo de aparenţe” de la Antena Stars, unde povesteşte multe întâmplări şi detalii mai puţin ştiute despre viaţa ei de pe scenă şi de dincolo de ea.

Frumoasa actriţă a fost căsătorită de două ori, însă cel de-al doilea soţ, de care a fost foarte îndrăgostită, era extrem de gelos, după cum chiar ea mărturiseşte.

”Gelu se îndrăgostise de mine femeia, nu de mine actriţa. El mă voia pe mine, nu suporta ideea să joc. Era foarte gelos, era feroce. Eu nu am mai fost actriţă în acea perioadă. Şi eu eram ca drogată, nu mai voiam nimic, voiam doar să fiu împreună cu el. Am fost soţie, amantă, am fost gospodină în acea perioadă. Am învăţat să gătesc fel de fel de preparate numai ca să îi fac pe plac”, povesteşte Cezara Dafinescu în cadrul emisiunii ”Dincolo de aparenţe” de la Antena Stars.

Cu toate acestea, frumoasa actriţă susţine că viaţa ei a fost una minunată alături de ambii soţi, motiv pentru care nici nu concepe ideea unei noi relaţii amoroase.
”Eu sunt o leoaică vanitoasă şi în viaţa personală îmi doresc, la fel ca şi în carieră, să merg în sus, din bine în mai bine. După ce am avut o aşa viaţă minunată, după ce am trăit alături de doi bărbaţi minunaţi, ce aş mai putea aştepta acum? Un bărbat care să bea? Să mă bată? Ce aş mai putea eu aştepta? Ce să fie mai bine decât am avut, cum aş putea evolua?”, mai spune Cezara Dafinescu.

Despre provocările din viaţa ei, despre rolurile de suflet, dar şi despre viaţa ei personală Cezara Dafinescu vorbeşte deschis în cadrul emisiunii ”Dincolo de aparenţe”, difuzată sâmbătă, de la ora 13.00, la Antena Stars.