Cheloo către Mihai Bendeac: “Mie de ce nu-mi cânţi piesele?” Ce a răspuns?

De: Cătălina Matei / 25.08.2016, 12:21
Cheloo către Mihai Bendeac: “Mie de ce nu-mi cânţi piesele?” Ce a răspuns?
Cel de-al doilea sezon iUmor revine din această toamnă la Antena 1 cu cele mai bune şi amuzante momente de teatru, stand-up comedy, magie, muzică şi coregrafie.

Aşa cum era de aşteptat, concurenţii  vor da piept cu personalitatea aspră şi explozivă a lui Mihai Bendeac, cu sarcasmul şi umorul sec  al lui Cheloo, şi cu pofta de viaţă a Deliei, un fel de rază de speranţă a show-ului: ,,Nu-i aşa că eu sunt raza de speranţă în această emisiune?’’, îi întreabă ea retoric pe concurenţi. Printre obişnuitele discuţii dintre juraţi se remarcă şi obiceiul lui Mihai de a fredona melodii  din toate timpurile, până în momentul în care Cheloo, contrariat, îi atrage atenţia: „De ce nu cânţi şi din “slagărele” mele?”.  ,,La hip-hop mi-e greu să reţin versurile!’’ a răspuns acesta.   

Filmările celui de-al doilea sezon sunt în plină desfăşurare, iar juriul se află într-o formă maximă, după cum afirmă chiar Cheloo: ,,Nu încercaţi să îmi stricaţi starea. Sunt vesel astăzi.’’ Deşi afară încă sunt 30 de grade, în felul său caracteristic juratul insista să spună că este foarte frig: ,,Îmi este foarte, foarte frig, mi-au îngheţat picioarele!’’, tocmai de aceea colegii din regie l-au ajutat şi i-au adus o şubă pe care acesta a şi îmbrăcat-o.