Ea a câştigat prima ediţie “Next Star” – FOTO

Apropo.ro / 18.06.2018, 12:35
Ea a câştigat prima ediţie “Next Star” - FOTO
Anastasia Ciobanu (8 ani), din localitatea Bogdan Vodă, judeţul Bacău, a câştigat prima ediţie “Next Star” şi s-a calificat în marea finală a celui de-al nouălea sezon. “Mă simt emoţionată. Nu mă aşteptam să câştig. Acum o să mă pregătesc pentru finala cea mare”, a spus fetiţa, cu lacrimi în ochi, după ce a primit premiul din partea prezentatorului show-ului, Dan Negru.

Cei trei juraţi, Pepe, Lidia Buble şi Dorian Popa au numai cuvinte de laudă la adresa micuţei cântăreţe de muzică populară.
“Eu v-am spus de la început că Anastasia va câştiga. Are tot ce-i trebuie. E frumoasă şi talentată, dansează, are atitudine, voce, dicţie”, spune Pepe.
“Mi-au plăcut stacaturile ei, corectitudinea cântării, emoţia, dar şi timbrul ei care suna ca al unei femei mature. Parcă ne cânta o artistă de 20-25 de ani”, adaugă Dorian Popa

“Anastasia a avut un moment demn de o finală. Sunt convinsă că cei de acasă au îndrăgit-o, aşa cum am făcut şi noi”, spune şi Lidia Buble.
Prima ediţie “Next Star” a adus în faţa juriului şi a publicului primii concurenţi dintr-un sezon care se anunţă extraordinar. Un szon care promite să aducă în faţa telespectatorilor copii senzaţionali, cu talente nebănuite şi poveşti impresionante. Fiecare dintre ei va încerca să-i convingă pe cei trei juraţi, Lidia Buble, Pepe şi Dorian Popa, că el este viitorul “Next Star” şi va “lupta” pentru marele trofeu, în valoare de 20.000 de euro.
Sâmbătă seara, copii talentaţi la muzică populară, muzică rock şi pop, dar şi la dans sportiv, stand-up comedy, street dance, circ, karate, pictură şi… geografie, veniţi din toate colţurile ţării, şi-au susţinut demonstraţiile cu multă emoţie în faţa celor trei juraţi. Alături de ei şi de părinţii lor a stat, în culise, Şerban Copoţ, co-prezentatorul show-ului. Şerban i-a încurajat pe copii, i-a descusut înainte ca aceştia să urce pe scenă şi le-a luat la cald impresiile, după ce au apărut în faţa juraţilor.

De asemenea, în deschiderea galei, pe scenă au urcat Omar Arnaout, Vanessa Marzavan, Rose-Marie Lanciu, Isabela Pamparău, Yasmina Butilă şi Katia Cărbune, şase dintre câştigătorii “Next Star”, iar celelalte două, Emily Moskalenko şi Andreea Tucaliuc, aflate la o competiţie internaţională, respectiv într-un turneu, au transmis mesaje video.

Sâmbătă seara, la “Next Star”, juraţii au fost impresionaţi de toţi concurenţii şi au savurat toate momentele desfăşurate în faţa lor. Dar poate cel mai tare au fost surprinşi de de Radu, un băieţel de cinci ani, considerat genial, care a venit în afara concursului. Radu are un coeficient de inteligenţă, măsurat de specialişti, de 149. Asta în condiţiile în care majoritatea oamenilor inteligenţi au un IQ în jurul valorii de 100. Copilul i-a lăsat cu gura căscată pe juraţi atunci când le-a demonstrat că ştie fără greşeală drapelele tuturor ţărilor lumii.

Cine sunt copiii care vor urca pe scenă în cea de-a doua ediţie a show-ului, telespectatorii Antenei 1 vor afla sâmbăta viitoare, de la ora 20.00, numai la “Next Star”, emisiunea prezentată, pentru al cincilea an consecutiv, de Dan Negru.