Ellie White a intrat în cea mai grea lună de sarcină

De: Nicoleta Nicolae / 28.04.2015, 15:00
Ellie White a intrat în cea mai grea lună de sarcină
Ellie White a intrat deja în luna a opta a sarcinii, considerată cea mai dificilă de până acum. Artista recunoaşte că, spre deosebire de primele două trimestre, acum se confruntă cu contracţii dese şi se deplasează mai greu, stând mai mult în casă.

“Luna a opta este întotdeauna o lună mai grea, pentru că deja bebe este mai mare şi începe să ia şi mai mult în greutate, ceea ce exercită o presiune şi mai mare asupra uterului şi a organismului în general. Pe lângă asta, fiind a doua sarcină, nu mă mai pot odihni ca la prima sarcină, pentru că Mihaiţă, băieţelul meu, nu mă prea lasă să stau…  În primul trimestru a fost mai greu pentru că am avut greţuri non stop, am şi regurgitat de câteva ori, am fost foarte obosită, fără vlagă şi am stat mult în pat, dar după ce am trecut în trimestrul doi, lucrurile au fost mai simple: am scăpat de greturi, de oboseală, am avut o perioada foarte relaxantă când am putut şi pleca în vacanţă în sudul Spaniei. Trimestrul trei este întotdeauna mai greu pentru că, exact cum am spus, creşte bebe şi mişcările îmi sunt mai limitate… Au apărut contracţiile, semn că se pregăteşte uterul pentru perioada finală, naşterea, obosesc mai repede, mă mişc mai greu.. Dar mai avem puţin şi ne vom strânge minunea în braţe”, declară artista.

Ellie White este însărcinată pentru a doua oară. La începutul lunii iunie va aduce pe lume o fetiţă, cel de-al doilea copil al său, după Mihai, acum în vârstă de doi ani şi jumătate. În ciuda greutăţilor pricinuite de sarcină, Ellie White a susţinut concerte până în luna a şaptea alături de bandul său.