Final de Hi-Q! Trupa se destramă

De: Cătălina Matei / 30.07.2014, 09:10
Final de Hi-Q! Trupa se destramă
După 18 ani de activitate, timp în care au lansat mai multe hituri şi au schimbat solista de mai multe ori, trupa HI-Q spune ”Adio!” fanilor săi. Dana Nălbaru, Mihai Sturzu şi Florin Grozea vor susţine, mâine seară, ultimul lor concert în formula actuală, într-un club din Mamaia.

După ultima lor reprezentaţie, în formula HI-Q, Dana va continua să cânte, iar băieţii se vor concentra pe alte domenii. Mihai va continua în politică, în timp ce Florin se va ocupa de promovarea artiştilor pe internet.

Foto: Facebook

„Nu suntem certaţi şi rămânem prieteni. Nu a fost nimeni de vină, am ales doar un moment simbolic pentru a anunţa că trupa Hi-Q îşi încheie activitatea şi că fiecare se va ocupa de propriul proiect. Dana va cânta şi va compune, iar Mihai va continua activităţile în domeniul tineretului. Eu am o agenţie digitală care promovează muzica şi imaginea artiştilor pe site-uri, bloguri, campanii on-line, Facebook, Twitter, Instagram şi YouTube”, a declarat Florin Grozea pentru ziarulring.ro.

Foto: Facebook

„Înaintea ultimului concert Hi-Q mergem la «Teo Show» (Kanal D) pentru că prima emisiune la care am apărut, în 1998, a fost «Teo şi Mircea» (Antena 1). Şi cercul se închide…”,  a mai precizat Florin.

Ultimul concert al trupei Hi-Q va avea loc mâine-seară, de la ora 20.30, în Mamaia, pe Crema Beach.