Loredana, Pink, Whitney Houston şi Tinu Vereşezan vin la “Te cunosc de undeva!”

De: Cătălina Matei / 24.02.2017, 11:25
Loredana, Pink, Whitney Houston şi Tinu Vereşezan vin la “Te cunosc de undeva!”
Sâmbătă, 25 februarie, de la ora 20.00, la Antena 1, se poartă transformările. Cei zece concurenţi de la „Te cunosc de undeva!” s-au epilat şi pensat, şi-au pus peruci, chelii şi barbă falsă, pantofi cu tocuri înalte, fuste scurte şi ciorapi fini, lentile de contact şi unghii false ca să intre în noile roluri pe care Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Andrei Aradits şi Aurelian Temişan le vor aprecia de la masa juriului.

Astfel, sâmbăta aceasta, Max Dragomir va cânta pentru prima dată în travesti, transformat în Loredana, Anda Adam o va imita pe Alicia Keys, în timp ce Ruby va trebui să cânte în timp ce pedalează pe bicicletă, în rolul Arianei Grande. Sore va transforma scena de la “Te cunosc de undeva!” într-o arenă de acrobaţii, iar apariţia ei în rolul lui Pink va fi una spectaculoasă, în vreme ce Alex Vasilache va transmite un mesaj puternic, în rolul lui Rag’n’Bone Man.

 Biu Marquetti va reproduce un moment sensibil din filmul “The Bodyguard” şi va deveni pentru o seară nemuritoarea Whitney Houston, “Cuza” va interpreta duios şi sfătos precum Tinu Vereşezan cântecul “La toţi ni-i greu, dar nu la fel”, iar Bianca Sârbu va încinge “Hora din Moldova”, transformată în Nelly Ciobanu. Andrei Ştefănescu va încerca să fie fermecător şi sexy ca Ruby în videoclipul piesei “Condimente”, în timp ce colegul şi prietenul său, Liviu Vârciu, alături de care cântă în duet în acest sezon, îl va imita pe Nosfe.

Momentul special al serii va fi susţinut de Florin Ristei şi trupa lui, FreeStay, care vor demonstra împreună cu tineri foarte talentaţi că muzica românească de mâine contează pe voci mari şi nu pe computere performante. Primul invitat alături de care Ristei şi FreeStay vor cânta în acest sezon va fi Raul Eregep, unul dintre cei mai uimitori concurenţi de la XFactor România.

Care va fi cea mai bună transformare a serii, telespectatorii Antenei 1 vor vedea sâmbătă, 25 februarie, de la ora 20.00, în cea de-a doua ediţie “Te cunosc de undeva!”, prezentată de Alina Puşcaş şi Cosmin Seleşi.