Maşinile legendare americane devin bolizi off-road în „Mecanicii de la Hauk Designs” – FOTO

De: Cristiana Trifu / 09.01.2018, 14:39
Maşinile legendare americane devin bolizi off-road în „Mecanicii de la Hauk Designs” - FOTO
HISTORY® transmite în premieră, începând din 10 ianuarie, serialul „Mecanicii de la Hauk Designs” care urmăreşte modul în care sunt create maşini off-road personalizate, inspirate de istorie, care păstrează un design modern şi neşlefuit.

În fiecare miercuri, de la ora 21:00, mecanicul Kenny Hauk şi echipa sa de specialişti de la Hauk Designs vor propune în fiecare episod noi modele de autovehicule memorabile, cu mulţi cai putere, realizate din piese neaşteptate.

Hauk a început acest business în garajul părinţilor săi, dezvoltând compania până la nivelul unui atelier de automobile off-road cunoscut pe plan internaţional.  Inspiraţia echipei de la Hauk Designs, formată din Rick, constructorul-şef Rob, mecanicul Clint, managerul de operaţiuni Justin, tehnicianul Josh Moe şi soţia lui şi co-proprietarul afacerii Vianna, este fără limită, aceştia utilizând în construcţia maşinilor de la pistoale Colt .45 la locomotive cu aburi până la arme folosite de vikingi.

În primul episod, difuzat pe 10 ianuarie, de la ora 21:00, cei de la Hauk Deisgns urmează să transforme o caroserie a unui Jeep Wrangler 2007 într-un vechicul off-road inspirat dintr-un avion de luptă din Al Doilea Război Mondial.