Monica Pop, dezvăluiri în premieră: „Ştiu cum şi-a ales Gheorghe Dinică soţia”

De: Cristiana Trifu / 15.09.2017, 13:35
Monica Pop, dezvăluiri în premieră:
Monica Pop, unul dintre cei mai cunoscuţi medici oftalmologi din România, este invitata Florentinei Fântânaru în cadrul unei ediţii speciale a emisiunii ”Dincolo de aparenţe”, filmată în Cimitirul Bellu, aşa cum a promis în primăvară, în aceeaşi emisiune. Monica Pop vorbeşte, printre altele, şi despre felul cum l-a cunoscut pe marele şi regretatul actor Gheorghe Dinică, dar şi pe soţia acestuia.

Monica Pop a povestit despre momentul în care Gheorghe Dinică şi-a întâlnit pentru prima data soţia, la o petrecere la care şi erau prezenţi peste 100 de actori.

”Eu l-am cunoscut pe Gheorghe Dinică înainte să-şi cunoască soţia, cu care am rămas în relaţii foart bune. Sunt prietenă foarte bună cu Gabi Dinică, ea este un om extraordinar. Îl cunosc, deci, de foarte mulţi ani de la regizorul Andrei Blaier, cu care eram prieten de familie. La el se adunau, de Sfântul Andrei , o sută de actori foarte cunoscuţi. Acolo a ales-o pe soţia sa”, a povestit Monica Pop în cadrul emisiunii ”Dincolo de aparenţe” de la Antena Stars.

Medic cunoscut şi apreciat în tinereţe, Monica Pop a interacţionat cu cei mai mulţi dintre marii actori ai cinematografiei româneşti şi are o mulţime de amintiri cu aceştia.

”Sunt oameni tineri care nu mai ştiu cine sunt aceşti actori de geniu. Şi este bine ca publicul să-i vadă tot mai des.  E bine să-i vedem şi să ne bucurăm în continuare de prezenţa lor pe ecrane”,  mai spune Monica Pop.

Despre relaţia ei cu marii actori, dar şi cu familiile acestora, Monica Pop va vorbi pe îndelete, la Antena Stars, duminică, 17 septembrie, de la ora 13.00, într-o ediţie specială a emsiunii ”Dincolo de aparenţe” realizată în Cimitirul Bellu.