“O să rupi logodna sau, altfel, o să vadă toată lumea filmuleţul ăsta, jur!”

Apropo.ro / 16.05.2018, 12:24
“O să rupi logodna sau, altfel, o să vadă toată lumea filmuleţul ăsta, jur!”
Cel de-al 18-lea episod al serialului “Fructul oprit”, pe care Antena 1 îl va difuza în această seară de la ora 20.00, aduce în faţa telespectatorilor confruntarea mult aşteptată între Ioan (interpretat de Vlad Gherman) şi Alex (Petru Păun), dar şi multe alte momente pline de iubire, suspans şi dramă. Ioan îi arată lui Alex imaginile, în care el este surprins sărutându-se cu Sonia (Michaela Prosan), şi îi cere acestuia să rupă logodna cu Ana (Cristina Ciobănaşu) altfel filmarea va ieşi la iveală.

A sosit momentul adevărului! De data aceasta, Ioan decide să-şi susţină acuzaţiile şi reproşurile, pe care obişnuieşte să le facă la adresa lui Alex, prin probe clare care scot la iveală legătură dintre el şi Sonia. “Eşti un mincinos şi un profitor!”, îi spune Ioan, decis să le arate tuturor adevărata faţă a lui Alex. “Nu ştiu ce crezi tu că s-a întâmplat…”, încearcă Alex să găsească o explicaţie pentru filmarea care îl acuză. “Nu înţelegi … Habar nu ai cum e să fii chinuit de o astfel de iubire!(…) Am fost furat de pasiune, am greşit faţă de Tudor.”, îi mărturiseşte el lui Ioan. Acesta rămâne însă neînduplecat. “O să te duci acum la ea şi o să rupi logodna sau, altfel, o să vadă toată lumea filmuleţul ăsta, jur!”, îl ameninţă Ioan.

Tot în această seară, în episodul 18 al serialului “Fructul oprit”, Sonia trece prin clipe grele, convinsă fiind că problemele de sănătate i-au revenit. “O să mor!”, îi spune ea panicată mamei sale, Roxana (Carmen Tănase).  “A recidivat! Am simţit înţepături, o să-mi taie sânul!”, crede Sonia.
Momentul adevărului a sosit şi în cazul lui Helene(Alina Chivulescu). Aceasta îi recunoaşte lui Tudor Caragea(Adrian Titieni) adevăratele sentimente pe care le are faţă de el. “Tudor, sunt în casa ta de când s-a născut Petru. I-am văzut pe copii crescând sub ochii mei şi am încercat să-i iubesc cât am putut eu de mult. Am fost lângă tine, de câte ori ai avut tu nevoie. Nu ştiu din ce motiv, dar de la un moment dat am crezut că putem fi mai mult, că am putea fi o familie.”, este confesiunea pe care ea o face.

Cum va reacţiona Tudor Caragea în urma acestor mărturisiri, ce va decide Alex să facă în legătură cu logodna cu Ana, dar şi cum va evolua relaţia lui cu Sonia, acestea sunt doar câteva întrebări care îşi vor găsi răspunsul, diseară, de la ora 20.00, la Antena 1.
Momente de iubire, suspans şi dramă, în povestea impresionantă a serialului “Fructul oprit”!