„Party Bounce”, o nouă piesă house de la DJ Nick Kamarera

De: Cătălina Matei / 26.07.2014, 08:10
Celebrul DJ, producător şi remixer Nick Kamarera lansează o nouă piesă house, "Party Bounce", care va răsuna în cluburile de pretutindeni.

Piesa a fost produsă de către Nick Kamarera, în studiourile NK Studios, iar vocea îi aparţine lui VEO, artist despre care veţi afla mai multe detalii în viitorul apropiat.

Agenda evenimentelor clubbing va fi completată, vara aceasta, de piesa „Party Bounce”, atât ca party starter, cât că energizant în mijlocul petrecerii şi va fi inclusă, alături de piesa „Ego” (feat. Chris Mayer), pe care a lansat-o în urmă cu o săptămână, în setlistul lui Nick Kamarera din cluburi.

Nick Kamarera a mixat de-a lungul timpului cu numeroşi DJ-i internaţionali, fie warm-ups, fie back to back. Printre aceştia se numără Tiesto, Voodoo, Tommy Serano, Azzido da Bass, Dj Jurgen, James Zabiela sau Plastik Funk.


După feat.-urile cu Alinka pentru hit-urile „Get A Life (Mama Yette)” sau „Nada Mas (Pego Pego)”, Nick Kamarera ne aduce în 2014 o nouă prezenţă feminină pe piesele sale. Este vorba despre EiLA, artistă cu care colaborează pentru single-urile „This love”, „Weekend de vară” şi „Sunny Summer Day”.