Peste 8.000 de români au mers la concertul Loredanei!

Apropo.ro / 27.10.2014, 15:05
Peste 8.000 de români au mers la concertul Loredanei!
Sâmbătă şi duminică seara, românii au visat cu ochii deschişi: peste 8.000 de fani Loredana au fost prezenţi la concertele din weekend ale artistei, de la Sala Palatului.
Spectatorii au avut parte de mai bine de două ore de muzică bună, momente speciale, acrobaţii şi invitaţi de excepţie: Marius Moga, Puya, Roman Iagupov de la Zdob şi Zdub, Amir, Nicu Covaci şi corul de copii Nostalgia.
 
 
 
Foto: MediaPro Music
 
 
Loredana a interpretat 30 de piese şi a schimbat 13 ţinute spectaculoase de-a lungul concertului. Printre melodiile interpretate s-au numărat “Extravaganza”, “Zig-zaga”, “Lumea ta”, “Aromaroma”, “Mărioară de la Gorj”, “Depărtare”, “Cine te crezi” sau “Risipitor”, cel mai nou single al artistei. 
 
 
Foto: MediaPro Music
 
 
Show-ul s-a încheiat memorabil, cu piesa “O fată singură-n noapte”, pe care Loredana a cântat-o în premieră la primul său concert de la Sala Palatului, în urmă cu 20 de ani. 
 
“Visul a început sâmbătă, odată cu zăpada care s-a revărsat din cer, schimbând magic decorul, purificându-ne sufletele pentru Reverie. Am visat cu ochii deschişi alături de miile de oameni din sală! Vă mulţumesc că sunteţi în viaţa mea!!! Vă iubesc!”, a spus Loredana. 
 
 
Foto: MediaPro Music
 
 
Puteţi urmări aici noul videoclip Loredana – “Risipitor”, lansat luna trecută împreună cu MediaPro Music: