Porţie de adrenalină la „Chefi la cuţite”: bucătarii gătesc pentru un juriu de bikeri

Apropo.ro / 18.06.2018, 12:20
Porţie de adrenalină la „Chefi la cuţite”: bucătarii gătesc pentru un juriu de bikeri
S-au aruncat zarurile ultimelor două confruntări pe echipe înainte de semifinala şi finala sezonului de poveste „Chefi la cuţite”, iar luptele care vor decide cine rămâne în arena culinară vor fi difuzate pe Antena 1, luni şi marţi, de la 20:00. Cele două ediţii vor testa la foc continuu abilitatea bucătarilor de a lucra sub tensiune, pentru că probele devin din ce în ce mai complexe, iar rivalităţile dintre echipe înteţesc competiţia.

Juriul din această seară este la fel de special, pentru că fiecare invitat are o meserie diferită, însă toţi sunt uniţi de aceeaşi pasiune: motociclismul. Iubesc adrenalina, sunt curioşi şi neînfricaţi, tocmai din acest motiv vor căuta în farfurii combinaţii îndrăzneţe de gust: “Toate preparatele degustate sunt făcute de oameni pregătiţi, sunt foarte elaborate, dar noi trebuie să găsim cusur uneia. E dificil să fii jurat, mai ales când sunt pregătite de trei echipe dedicate bucătăriei.”, afirmă bikerii.

În cea de-a şaptea confruntare pe echipe, tema battle-ului se complică la fel de tare, pentru că trupele de bucătari nu vor mai avea de gătit un singur preparat, ci de recompus un meniu întreg de degustare. Cele trei variante de supă, main course şi desert vor fi distribuite la fiecare banc de lucru de către chef Scărlătescu, ce are un avantaj în urma ultimei lupte câştigate alături de concurenţii cu tunici galbene: ,,Nu e deloc uşor, nu ne aşteptam ca în momentul acesta să avem de gătit trei feluri de mâncare! E un meniu întreg, trebuie să existe echilibru în gusturi, să respectăm tema, iar emoţiile sunt foarte mari”, afirmă bucătarii. O altă provocare a probei de luni seară va fi plating-ul, pentru că proba impune ca toate preparatele să fie aşezate pe aceeaşi farfurie, aşa că imaginaţia şi viziunea concurenţilor va fi pusă la încercare încă o dată.

Cine va reuşi să pună pe bandă un meniu de degustare complet, care să îmbine gusturi, arome şi un aspect irezistibil, dar şi ce preparat delicios îl va face pe chef Scărlătescu să afirme că “asta ar vrea să mănânce la nunta sa”, telespectatorii Antena 1 vor vedea în seara aceasta, de la ora 20:00.
Tot atunci, cei din faţa micilor ecrane vor fi martorii unei discuţii sincere între Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu, a căror rivalitate din confruntări a luat amploare săptămâna trecută: “Eu sunt un om corect, votez exact ce am în farfurie. Nu mă interesează nici psihologia inversă a lui Florin, nici strategia lui Cătălin. Votez logic, cu mintea, pentru că aşa ai mai mult de câştigat decât ai de pierdut. Chiar dacă suntem noi prieteni, sunt orgoliile noastre în joc. Când intrăm în platou, fiecare vrea să demonstreze că este mai bun.”, va mărturisi chef Sorin în mijlocul conflictului.