S-a lansat Virgin Radio în România. Postul se adresează tinerei generaţii, mereu în căutare de nou

De: Cătălina Matei / 09.01.2017, 16:14
S-a lansat Virgin Radio în România. Postul se adresează tinerei generaţii, mereu în căutare de nou
Cel mai inovator brand radio, Virgin Radio, este lansat astăzi în România, în parteneriat cu grupul media francez ‘Lagardere Active Radio International’, care deţine şi posturile de radio Europa FM şi Vibe FM.

Recunoscut internaţional pentru spiritul creativ, inovator, calitatea şi umorul programelor sale, Virgin Radio emite în numeroase limbi şi formate muzicale, înregistrând 24 de milioane de ascultători în Europa, America de Nord şi Asia. Brandul s-a impus prin provocările lansate, insuflând entuziasm şi prospeţime industriei radio.

Ca parte a celebrului grup Virgin Radio International, Virgin Radio România va beneficia de know-how-ul şi  întreaga experienţă a tuturor celorlalte staţii Virgin Radio. Postul se va adresa tinerei generaţii, mereu în căutare de nou, fie că vorbim de muzică, tehnologie sau divertisment. 

“Virgin Radio România va fi un post al noii generaţii şi va oferi conţinutul cel mai relevant pentru tinerii României, conectându-i în acelaşi timp la tendinţele internaţionale. Le vom oferi ascultătorilor noştri o experienţă  extraordinară, insuflându-le optimism şi modelându-le felul în care gândesc. Postul va avea un sunet modern şi un spirit pozitiv, vom difuza cele mai mari hituri pop & electro internaţionale şi româneşti”, spune  Andrei Stroe, directorul de programe Virgin Radio Romania.

În echipa noului post de radio se regăsesc unele dintre cele mai reprezentative voci ale noii generaţii: Andrei Lăcătuş aka Shurubel, Bogdan Ciudoiu şi Ionuţ Bodonea vor fi gazdele programului matinal Virgin Tonic.  Nu lipsesc nici programele realizate de DJ faimoşi precum Armin van Buuren, al cărui show de sâmbătă seara va fi de neratat pentru ascultătorii  Virgin Radio România.

Virgin Radio emite în România pe frecvenţele fostului post Radio 21.