Ştefan Bănică va cânta pentru prima oară la „X Factor”

Apropo.ro / 24.10.2014, 12:26
Ştefan Bănică va cânta pentru prima oară la „X Factor”
Factorul surpriză este ingredientul-cheie al celei de-a şasea ediţii a super show-ului „X Factor”, difuzată în această seară, de la 20.30, la Antena 1. Juratul Ştefan Bănică a făcut show!
Pe lângă poveştile emoţionante şi muzica de calitate, telespectatorii vor avea ocazia să se delecteze cu un moment muzical inedit. Pentru prima oară în cadrul concursului, rock-starul Bănică a hotărât să urce pe scenă şi să cânte alături de unul dintre concurenţi.
 
 
 
 
Valentin Mogoaşe sau Elvis din Mioveni, cum îi spun prietenii, a fost cel care a reuşit să îl aducă pe scenă pe juratul „X Factor”, pentru un moment de neuitat, ce va putea fi urmărit mâine seară.
 
„Am venit la acest concurs, după ani de absenţă, datorită lui Ştefan Bănică. Îl admir şi consider că a avut puterea să se impună într-o lume dominată de muzica de club!”, a povestit Valentin. 
 
Acelaşi concurent a povestit şi că a debutat în emisiunea lui Horia Brenciu de la Antena 1, de acum 12 ani, Gong Show, alături de fetiţele sale, iar surprizele nu se opresc aici.