Un cântăreţ de la noi, sărut fierbinte cu o fostă concurentă de la Mireasă pentru fiul meu – FOTO

De: Alexandra Necsoiu / 16.08.2017, 15:04
Un cântăreţ de la noi, sărut fierbinte cu o fostă concurentă de la Mireasă pentru fiul meu - FOTO
Un cunoscut artist sărută cu foc o fostă concurentă de la show-ul "Mireasă pentru fiul meu". Este cel mai nou cuplu din showbiz?!

Karym, artistul ce s-a făcut remarcat la începutul anului cu piesa „Anonim”, apare în ipostaze incendiare alături de Andreea, fostă concurentă la MPFM 6. Cei doi se sărută senzual, iar imaginile cu siguranţă vor deveni virale în rândul fanilor cunoscutului show de la Antena 1. Andreea l-a cunoscut pe Karym pe vremea în care era în competiţia prezentată de Paula Chirilă, iar după terminarea show-ului cei doi au fost tot mai des văzuţi împreună. Fanii MPFM au speculat de mai multe ori că între cei doi ar fi mai mult decât o simplă relaţie de prietenie.

Imaginile cu cei doi sărutându-se sunt surprinse pe platourile de filmare a celui mai nou videoclip Celia feat. Karym. Piesa de revenire a Celiei este despre dragoste şi infidelitate, unde rolul iubitului care a călcat  strâmb este jucat de Karym, cu care artista se află la prima colaborare, iar rolul „amantei” din clip este jucat de Andreea.

„A fost o plăcere să joc alături de Andreea în  noul videoclip pe care îl voi lansa curând alături  de Celia. Ne cunoaştem bine şi ne-a fost mai uşor să intrăm in rol. Cât despre o posibilă  relaţie între noi doi, lăsăm lumea să speculeze şi să spună ce vrea.:)) Abia aşteptăm să lansăm videoclipul”, ne-a declarat Karym.

„Mă bucur că am avut ocazia să lucrez cu oameni minunaţi. Sper ca acesta să fie doar începutul şi să mai am astfel de ocazii! M-am simţit  foarte bine la filmările clipului, deşi, trebuie să  recunosc că mi-a fost un pic greu scena cu sărutul, dar mi-am luat în serios rolul de „amantă” şi până la urmă totul a ieşit aşa cum ne-am dorit.:))”, ne-a declarat şi Andreea.