Horia Vârlan recomandă balotina de pui cu roşii confiate, măsline verzi şi fistic (VIDEO)

Apropo.ro / 22.07.2014, 08:00
Horia Vârlan recomandă balotina de pui cu roşii confiate, măsline verzi şi fistic (VIDEO)
Celebrul bucătar Horia Vârlan a gătit o reţetă sofisticată pe care o recomandă tuturor gurmanzilor.

Horia Vârlan a devenit cunoscut pentru show-ul “Cireaşa de pe tort”, pe care l-a realizat timp de 11 sezoane la postul Prima TV. S-a mutat apoi la Antena 1, acolo unde a fost unul dintre juraţii show-ului “Junior Chef”, o emisiune de gătit cu copii.

 
Foto: Publimedia – Cristina Nichituş
 

La invitaţia lanţului de restaurante Jubile, Horia Vârlan a pregătit un preparat delicios, care a necesitat în jur de două ore de muncă.

 
Balotină de pui cu roşii confiate, măsline verzi şi fistic
 
Ingrediente: 1.4 kg pui întreg grill, 450 g piept de porc, 80 g şuncă presată, 150 g ceapă, 60 g roşii uscate în soare, 30 g albuş de ou, 80 g măsline verzi deseminate, 1 g pudră de usturoi, 35 g lămâi (coajă), 30 g pâine albă, 80 g lapte, 25 g sare, 10 g piper negru măcinat.
 
Mod de preparare:
 
Se dezosează puiul, păstrându-se pielea şi pieptul intacte. Se toacă pieptul de porc. Se macină în cutter carnea de pasăre cu albuşul şi se amestecă apoi cu cea de  porc sotată cu ceapă şi usturoiul tocate. Pieptul puiului se rumeneşte uşor în tigaie, asezonându-l şi adăugând boia dulce. Se combină toate ingredientele şi se tapetează tavi de table semirotunde cu folie alimentară şi pielea puiului. Se umplu formele şi se coc terinele, în abur, la 100°C, până ajung la 72°C în centrul geometric. Se răcesc, cu greutate deasupra, apoi se feliază.
 
Puteţi vedea aici paşii pregătirii acestei reţete recomandată de Horia Vârlan: