Luana Ibacka a dezvăluit MOTIVUL divorţului de Cabral: „Eu, iubindu-l, l-am lăsat să plece”

De: Cristiana Trifu / 12.02.2018, 15:01
 Luana Ibacka a dezvăluit MOTIVUL divorţului de Cabral:
Luana şi Cabral Ibacka au avut o relaţie cinci ani, timp în care au devenit şi părinţi. Cei doi au împreună o fată, pe Inoke, în vârstă de aproape 16 ani. Relaţia celor doi s-a terminat, dar au menţinut o relaţie de prietenie şi după divorţ.

„Între noi doi era o diferenţă de vârstă de 10 ani. Am eu o preferinţă să fie bărbaţii mai tineri. L-am întâlnit pe Cabral la un casting, ne-am plăcut imediat şi am rămas împreună. În 2002 am rămas gravidă şi ne-am căsătorit când eram însărcinată. Aveam 36 de ani atunci. Ne-am iubit, dar la un moment dat, ne-am dat seama că ne dorim altceva, n-are nici legătură cu vârsta. S-a deschis o altă lume pentru el, a trecut dintr-o zonă în care era o persoană îngrădită într-alta în care zbura. Eu, iubindu-l, l-am lăsat să plece.

Am suferit, am plâns şi au existat şi gelozii. Mie îmi place mult de actuala soţie a lui Cabral, de Andreea. Este pentru el. M-a deranjat că am fost etichetată ca fostă soţie a lui Cabral”, a spus Luana Ibacka.