Ele sunt primele vedete din România care şi-au pus silicoane – FOTO

De: Cristiana Trifu / 16.03.2018, 17:08
Ele sunt primele vedete din România care şi-au pus silicoane -  FOTO
Se spune că Mihaela Rădulescu ar fi prima divă de la noi care ar fi apelat la bisturiu ca să îşi îmbunătăţească aspectul bustului.

Chiar Daniela Gyorfi spunea într-un interviu că Mihaela i-a luat-o înainte la acest capitol. Mihaela Rădulescu a recunoscut, însă, mult mai târziu că şi-a mărit sanii.

“Singura operaţie pe care mi-am făcut-o a fost o mărire de sâni, pentru că pe mine nu m-a înzestrat natura cu sâni mari. Datorită doctorului Constantin Stan… mă simt aşa de împlinită. Tot ce s-a mai scris despre aşa-zisele mele operaţii de scoatere a unor coaste sau intervenţii la pomeţi sau la picioare sunt lucruri false”, spunea acum câţiva ani Mihaela Rădulescu.

Anda Adam s-a “tunat” chiar înainte să pozeze în Playboy. „Pe acea vreme, mergeam foarte mult la sală şi începuseră să mi se dezvolte muşchii. La un moment mi-am dat seama că semănam, la piept, cu un bărbat, îmi pierdusem de tot feminitatea. Aveam două variante: să mă mai îngraş sau să-mi pun silicoane”, spunea mai demult Anda.

Jojo şi-a pus şi ea prima pereche de silicoane la începutul anilor 2000. În 2006, actriţa şi le-a schimbat pentru că îi expiraseră.

Jojo a fost operată chiar de soţul Monicăi Anghel, doctorul Andrei Carandino, care i-a înlocuit implanturile vechi – cu garanţie 5 ani – cu unele mai „performante” care nu trebuie schimbate timp de 10 ani